Abuzurile neauzite, lipsă în statistici și rapoarte
Pe 10 decembrie e Ziua Internațională a Drepturilor Omului. De 73 de ani această zieste marcată în lume, iar de 30 de ani și R. Moldova și-a asumat Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Evenimentul a avut loc la 2 martie 1992, când R.Moldova a fost admisă în calitate de stat membru al ONU.
Atunci, statul s-a și obligatsă respecte cele 30 de articole din Declarație, articole ce vizează principalele drepturiși libertăți umane, care ar trebui onorate oriunde în lume, pentru ca oamenii să sesimtă protejați și împliniți.Nu voi trece aici prin datele rapoartelor instituțiilor internaționale sau prin studiileefectuate de ONG-urile de la noi, care, de la un an la altul, de obicei cu prilejul zileide 10 decembrie, reconfirmă numărul mare de cazuri de încălcare a drepturiloromului, înregistrate în R. Moldova. În schimb, voi încerca să aduc aici câteva istorii pecare ni le-au comunicat cititorii ZdG în ultimul timp. Aceste istorii nu au intrat înstudii, cercetări și nu sunt reflectate în statistici, dar ele dezvăluie cea maiimportantă parte a suferinței oamenilor, suferințe cauzate de abuzuri și de neglijareadrepturilor elementare. Este partea nevăzută, neauzită a unor cazuri la care, pânăacum, nu au ajuns cu o soluție instituțiile statului.De obicei, oameni cu astfel de probleme, respinse de cei care ar trebui să ajute lasoluționarea lor, ajung la ZdG. Acești oameni ne scriu, ne telefonează sau trec pe laredacție, considerându-ne, într-un fel, ultima instanță în care ei și-ar putea spuneultimul cuvânt. Și oamenii ne vorbesc despre discriminare, despre violență, despreintoleranță, despre îngrădirea libertăților, despre detenție sau despre neglijareadrepturilor la viața privată. Toate aceste drepturi se regăsesc în Declarația Universalăa Drepturilor Omului, dar ei, cititorii, ajungând la ZdG, se pare că mizează pe unsingur drept, cel reflectat în articolul 19 al Declarației, care spune că „Orice om aredreptul la libertatea opiniilor si exprimării”.De cele mai dese ori, atunci când cazurile acestor oameni sunt de mare interespublic, ZdG investighează sau relatează despre ele. Sunt și situații în care oamenii,pur și simplu, au nevoie să-i asculte și să-i audă cineva și aceștia sunt cei mai triști,cei mai neputincioși, oameni care mai cred în cuvinte.Recent, ne-a scris la redacție Natalia Gabor, care ne-a povestit istoria vieții sale și alui Serghei Cunițchi, ambii având experiența tratamentelor la Spitalul de Psihiatrie.Am plecat la ei și am descoperit mai multe decât ne imaginam. În condițiicomplicate, într-o casă rece, nereparată, își duc zilele doi oameni care nu pot faceprea multe lucruri pentru ei. ZdG a relatat istoria vieții lor și, în consecință, s-au găsitniște oameni care ne-au spus că vor căuta o soluție pentru Serghei și Natalia. Esteadevărat, instituțiile de drept care ar trebui să execute un titlu executoriu ca să-i restituie lui Serghei puținul din proprietățile care i-au fost acaparate abuziv, prin falsde acte, de niște escroci imobiliari, nu au intervenit deocamdată.În acest număr de ziar veți citi istoria lui Anatolie Rusu, un antreprenor din Văsienicare a migrat în Olanda. A revenit ca să-și facă dreptate și spune că a descoperitscheme de abuzuri în mai multe instituții, inclusiv în instituțiile statului. În ajunulapariției acestui număr de ziar, Anatolie Rusu ne-a contactat și ne-a spus căjudecătorul care trebuia să examineze marți dosarul său s-a autorecuzat, mai bine zisa refuzat să participe la schema denunțată de reclamant. Să fie pentru că ZdG asolicitat opiniile mai multor participanți la tranzacțiile denunțate de Rusu?A mai fost și convorbirea cu Vera Dima, din Mărăndeni, Fălești. Vera ne-a telefonat săne spună că soțul ei, Mihail Dima, ar fi ținut în arest, fiind suspectat de omor, deși înziua în care a fost comisă crima acesta se afla în cu totul altă parte, având martori șiprobe. „Nimeni nu vrea să ne audă, iar acum și viața noastră, și a copiilor noștri e înpericol, deoarece rudele victimelor consideră că, odată ce a fost închis, ar fi șivinovat. Primim mesaje de amenințare și nu știm ce să facem, pentru că nimeni nuvrea să ne audă”, ni s-a plâns Vera, insistând să publicăm mesajul ei, deoarece îi estefrică pentru viața fiicelor sale.Da, ne-a mai contactat mama a două fetițe care, de opt ani de zile, nu poate încheiaprocesul de divorț cu fostul său soț, despre care spune că era violent, inclusiv înraport cu fiicele sale. „Pentru că a fost colaborator MAI și are suficiente relații, euumblu prin instanțe exact de 8 ani de zile”, explică femeia.Sunt cazuri care șochează, dar care nu sunt reflectate în rapoartele și statisticile caredezvăluie modul de respectare a drepturilor omului în R. Moldova. Ce facem cu ele după ce le dezvăluim public?
