Războiul din Ucraina: „schimbarea la față” a Europei

Dorina Baltag, PhD, cercetătoare în diplomația UE, IDIG-Londra / fondatoarea Noroc Olanda

Istoria are tendința de a se repeta: în 1992 am trait războiul din regiunea transnistreană, în 2008, cel din Georgia, cel din Donbas și anexarea Crimeei în 2014, iar din 24 februarie suntem martorii invaziunii Rusiei asupra unui stat suveran și independent, Ucraina. Această agresiune marchează începutul sfârșitului: sfârșitul ordinii mondiale așa cum am știut-o până acum. Discursul președintelui Putin a invocat obiectivele demilitarizării și „denazificării” Ucrainei, pe care o consideră responsabilă pentru atacurile genocide asupra poporului rus din estul Ucrainei, a servit drept justificare a invaziei Ucrainei. Obsesia crescândă a președintelui Vladimir Putin față de Ucraina s-a dezvoltat de-a lungul multor ani până 2022, moment în care neagă existența ucrainenilor ca popor independent (separat de ruși). Dar, adevărata constrângere pentru Putin e cea de ordin geopolitic: locul Rusiei în viitoarea ordine globală. 

Ucraina à la Putin 

Deși Putin oficial spune că nu preconizează ocuparea militară a Ucrainei, doar dezarmarea acesteia și înlăturarea liderilor, o întrebare (retorică) trebuie întrebată: cum poate fi instalat un lider pro-rus în Ucraina fără ca armata rusească să controleze o mare parte a Ucrainei? Pe lângă tendințele vădit imperialiste de a controla militar Ucraina, Putin vizează aplicarea unei metode care a aplicat-o în regiunile separatiste – crearea unor miliții locale, care, vor căpăta o formă politică susținută de Rusia. Prin „mișcarea de flancare” din cele mai slabe puncte ale Ucrainei – granița de nord cu Belarus și în sudul Crimeei, dacă efectuată cu succes, ar oferi Rusiei opțiunea de a controla estul Ucrainei, inclusiv litoralul său, reducând vestul Ucrainei la un stat vasal. În acest context, aranjamentul lui Putin pentru partea de vest a Ucrainei ar putea fi cea similară cu Belarus, adică să se vorbească mai mult ucraineana decât rusa ca prima limbă.

Solidaritate à la Europa

În timp ce rețelele de socializare erau împânzite de fotografiile clădirilor din capitalele europe iluminte în culori galben-albastru, cei care studiază relațiile UE-Rusia și spațiul post-sovietic subliniau, din nou, efectul întârziat și foarte lent al acțiunilor partnerilor-cheie a Ucrainei. În timp ce rachetele lansate din avioanele rusești zburau deasupra Kievului și trupele invadau Ucraina, liderii UE au convenit că vor înceta să aprovizioneze Rusia cu componente de aeronave. Așadar, companiile rusești au putut conta pe piese de schimb, produse petroliere și alte rechizite importante, din Europa, timp destul pentru a se pregăti de acest atac asupra Ucrainei. În pofida faptului că Ucraina a rugat insistent partenerii europeni să sancționeze Rusia în mod preventiv (și nu post-factum, cum s-a și întâmplat), atunci când acțiuni de destabilizarea erau deja puse în aplicare, răspunsul liderilor UE a fost în forma unui discurs politic, prin care ei își exprimau voința politică de aplicare a sancțiunilor.

Sancțiunile care au urmat sunt într-adevăr fără precedent pentru UE, și cele mai severe din partea SUA și Marii Britanii. Dar, refuzul Berlinului și Italiei de a scoate Rusia din sistemul internațional de plăți SWIFT, demonstrează vulnerabilitatea geopolitică a două state-membre fondatoare a UE și dependența economică de Rusia, argumentând că ar pune în pericol livrările de gaze rusești. Mai mult ca atât, conform Bloomberg, în zilele pre-mergătoare războiului (când Rusia a recunoscut regiunile separatiste Donețk și Luhansk), UE, Marea Britanie și S.U.A., au cumpărat un total de 3,5 milioane de barili de petrol rusesc și produse rafinate, în valoare de peste 350 de milioane de dolari. Aceeași sursă indică și date despre cumpărarea a încă 250 de milioane de dolari de gaz natural rusesc, plus zeci de milioane de dolari de aluminiu, cărbune, nichel, titan, aur și alte mărfuri. În total, factura a depășit probabil 700 de milioane de dolari.

Și Moldova?

Situația în Moldova depinde de deznodământul situației din Ucraina. Iar punctul vulnerabil al Moldovei este regiunea transnistreană (rmn). Deși este un conflict înghețat, teritoriul din stânga Nistrului nu este controlat de autoritățile de la Chișinău, unde staționează trupe rusești.

Tot în rmn, în satul Cobasna, se află cel mai mare depozit de muniții din Europa de Est. Proiectul lui Putin „Novorossiya” include pe lângă Crimeea și Donețk, Luhansk, Harkiv, Dnepropetrovsk, Zaporizhia, Herson, Mikolaiv și Odesa. Și aștfel, Putin, ar lega Donbasul și regiunea transnistreană prin Herson, Mykolayiv și Odesa.

În cazul în care în Ucraina va fi instalat un regim-marionetă, atunci efectul domino nu se va lăsa așteptat în Moldova. Prin urmare, Putin ar domina întregul litoral nordic al Mării Negre și ar controla un teritoriu vast, care se întinde de la actualele granițe vestice ale Rusiei până la granițele României și Moldovei, prin regiunea transnistreană, poziționată deja foarte convenabil pentru Rusia.