Elvira Dibirov: „Dacă este ceva ce încă nu pot face, la sigur am să învăţ”

Pe Elvira Dibirov o găsesc online în grupul „Moldovenii în Seattle”. De fapt, nu pe ea, ci pozele sale: neobişnuite, misterioase, în culori întunecate, puţin sumbre. Fotografiile manifestă o maturitate şi un profund spirit de observaţie. Mă mir când constat că Elvira e mult mai tânără decât pare, judecând după lucrările sale. Îmi fac planul pentru un interviu, aşteptând să vorbim despre ea ca fotografă, dar descopăr că mai este şi pictor, şi om de ştiinţă, precum şi aventurieră. „Wow!” Cum pot să încapă toate într-o persoană?

–Elvira, cine eşti şi de unde vii?

–Sunt Elvira Dibirov, am 22 de ani şi sunt din Chişinău. Nicicând nu am avut în gând să ajung în America. Mereu voiam să locuiesc în Moldova sau în Europa. Dar a venit o prietenă de-a mea din SUA şi mi-a zis: „Ştii cât de bine e acolo? Cât de vesel!” Atunci, am simţit nevoia să schimb ceva în viaţa mea, să ies din zona mea de confort. Spontan, am decis să vin încoace şi să rămân pentru ceva timp, să văd cum merge. Deocamdată îmi place. Cât despre educaţia mea, de pe când eram la şcoală, mereu desenam pe bănci. Îmi plăcea să pictez şi, la fiecare pauză, profesorii mă obligau să şterg băncile. Visam, după clasa a noua, să ajung la Colegiul de arte. Dar părinţii mi-au zis: „Arta nu trebuie nimănui. N-ai să poţi face bani din asta”. M-am dus la Colegiul de comerţ. Am învăţat contabilitatea. Şi acolo desenam pe bănci sau citeam literatură artistică la ore.

–Nu poţi ucide arta…

–Într-adevăr! Într-un timp, m-au atras chimia şi fizica şi am decis că vreau să fiu savant. După ce am absolvit Colegiul, m-am înscris la Universitatea de Stat, Facultatea de biologie, Specialitatea biologie moleculară. A fost o decizie foarte bună, căci era un obiect de studiu interesant, mai ales genetica şi microbiologia. Planific să continui studiile aici. În Moldova, am avut un business al meu, pictam pe tricouri, la comandă. Era sursa mea de venit. Continui şi aici acest business. Despre fotografie pot să spun că voiam încă din copilărie să am un aparat bun. Vedeam multe imagini pe care voiam să le imortalizez, să le am mereu cu mine, dar nu-mi puteam permite. Când am ajuns aici, lucrând mult, am reuşit să-mi cumpăr un aparat foto – în sfârşit, mi-am împlinit visul. De fapt, mai am un vis pe care l-am realizat aici. Sunt mare amatoare de volei. Aici, în sfârşit, am adunat o echipă cu care mergem la competiţii. Aşa îmi trăiesc viaţa din plin.

–De ce volei?

–Îmi place efectul. Când sari şi ataci mingea, apoi iei punctul. Îmi place comunicarea dintre jucători, sentimentul de echipă. E un sport dinamic. Voleiul îmi place atât de mult, încât sunt obsedată de acest sport.

–Cum foloseşti pictura în fotografie?

–Toate desenele mele sunt pline de culori. Şi în fotografiile mele sunt multe culori. Îmi place roşul, galbenul şi portocaliul. De altfel, fotografia mă ajută să-mi promovez tricourile. Fac tricouri de diferite modele şi le fotografiez.

–Ce fel de picturi faci pe tricouri?

–Îmi place să fac ceva special, aşa „creepy” (care te sperie, n.r.), cu desene minimaliste, să fie mai erotice, dar să nu fie evident. Totuşi, dacă e să te uiţi mai mult de câteva secunde, spui: „A-a-a! Asta ai avut în vedere”. Uneori, îmi place să fac aşa un design, încât oamenii să zică: „Aş vrea să am tricoul ăsta, dar mi-e ruşine”.

–Să revenim la fotografii…

–Fac fotografii din natură, dar şi cu oameni. Vreau să le arăt cât de frumoşi pot fi. Îmi place să fotografiez oameni de diferite naţionalităţi. Oamenii de alte etnii mă fascinează. Mă atrag diferenţele de structură, de culoare. Îmi place mult să fotografiez oameni de culoare. Trăsăturile lor sunt diferite, iar privirea, postura, părul, redau cu totul altfel de stări.

–Cum convieţuiesc în tine două subiecte atât de diferite – ştiinţa şi arta?

–Eu nu mă pot concentra la un singur lucru şi nu-mi place să fiu legată doar de un domeniu. Mă apuc de toate. Dacă e ceva ce încă nu pot face, la sigur am să învăţ. De fapt, arta este reprezentată şi în ştiinţă. Îmi plăcea să urmăresc la microscop mişcarea microorganismelor, ciclul lor vital. La universitate, desenam microorganismele şi tot ce vedeam la microscop. Or, ţesuturile musculare, sângele, asta tot implică artă. La fel, îmi place foarte mult viaţa maritimă, vieţuitoarele din oceane şi mări. Îmi plăcea să desenez meduze şi caracatiţe. Meduza ia nişte forme foarte frumoase şi are culori diferite: albastru, violet. Aici, în America, studiez biologia pentru mine, dar aş vrea să mă înscriu la o universitate, deşi încă nu am decis definitiv.

–Care-i marele tău vis?

–Visul meu ar fi să văd toată planeta. Îmi place să călătoresc.

–Fiind un migrant, venind din altă cultură, cum poţi să te exprimi în America în calitate de fotograf, artist ori om de ştiinţă, biolog?

–Cred că cel mai important e să realizezi că nu sunt ţări străine, pentru că noi toţi suntem vieţuitorii acestei planete. Limitele sunt create doar de oameni. Aici nu mă simt în străinătate, sunt aceeaşi care eram acasă, doar că mi-am schimbat locaţia. Casa mea este Pământul. În general, trebuie să fii curios, să ai încredere în tine, să fii deschis şi perseverent. Vrei să ai succes, lucrează asupra acestui subiect. Cheia succesului o reprezintă, în mare parte, cunoştinţele tale. Comunicând cu oamenii, apar noi cunoştinţe, noi comunităţi. Dacă te izolezi, puţin posibil să reuşeşti. La urma urmei, dacă nu-ţi iese nimic, ori dacă faci ceva ruşinos, pleci în altă ţară, unde nimeni nu te cunoaşte şi începi de la capăt. Îţi schimbi coafura, mai faci ceva şi eşti alt om. Ai atâtea posibilităţi să începi oricâte vieţi vrei.

Irina VanPatten, SUA