Povești de iarnă cu ZdG: primele amintiri de la cititori
În decembrie, când oamenii dragi se adună în sânul familiei pentru a-și adresa urări de bine, când copiii îl așteaptă pe Moș Crăciun, ZdG a decis să creeze o rubrică în care să publice amintirile cititorilor despre cele mai frumoase sărbători de iarnă. Citiți mai jos primele scrisori venite în adresa redacției, în care cititorii își împărtășesc amintirile rămase întipărite în memorie, chiar dacă a trecut mai mult timp de atunci. Vă amintim că așteptăm în continuare scrisori de la cititori. Cele mai frumoase amintiri vor fi premiate, iar câștigătorii vor fi anunțați în prima ediție a ZdG din 2024.
„Cocoșii din întreg satul prevesteau de-a binelea prin cântecul lor începutul unei noi zile, dar noi, cei cu uratul, continuam să ne veselim în ograda acelui sătean”
Vasile Morozan din satul Miclești, raionul Criuleni, a trimis în adresa redacției o scrisoare în care își amintește cu nostalgie de vremurile când satul vuia de gălăgia „buhaiului”, pocnetul biciului și vocile urătorilor.
„A fost odată, cu mult timp în urmă, căci ce mi-a rămas în suflet, s-a trecut, au rămas doar amintiri… Un artist de muzică populară spunea: «Îmi pare rău că, cu cât timpul se scurge, așa se trec și tradițiile noastre». A avut dreptate bietul artist, căci ce-a fost mai interesant pentru mine, cred că nu mai văd cât mai am de călcat pe acest pământ.
Desigur, cele mai frumoase evenimente, de neuitat, se petrec odată cu venirea sărbătorilor de iarnă – Colindul, uratul de Sfântul Vasile și Semănatul. Povestea mea e legată mai mult de Sfântul Vasile. S-a întâmplat cu vreo zece sau și mai mulți ani în urmă, când în ospeție au venit urătorii. Când și-a lăsat noaptea haina peste satul nostru, în mahala au început să se audă glasuri puternice de cete, tot pocnind din bici și trăgând de coadă buhaiul improvizat. Cum era și de așteptat, s-au deschis porțile cele mari și într-un minut, ograda mi s-a umplut de o ceată de adevăraţi bărbați, de diferite vârste, majoritatea cu familii deja. Toți bine dispuşi şi majoritatea înarmați cu diferite instrumente muzicale, care făceau zgomotul lor să răsune hăt în adâncul satului. Au cerut de la noi permisiunea să ne ureze. Urătura lor a ținut vreo jumătate de oră. Stăteam în prag și-i priveam cu atâta dorință să nu se termine, căci cine știe ce va fi mai departe. Parcă simțeam cu inima că acestea nu vor mai fi atât de frumoase, atât de interesante cum au fost atunci. Pe bună dreptate, aşa și este.
Cei ce se prindeau în sate la hore, la petrecut orice sărbătoare, s-au cam dus dintre noi, iar tineretul ia-l de unde nu-i. Și dacă au mai rămas vreo câțiva în sat, uită de tradițiile lăsate ca amintire să le ducă mai departe. Ne-au urat oaspeții. I-am primit cu ce am pregătit din timp, cu bucate, un pahar de vin și, desigur, le-am dat și bani. La urmă m-au înhățat și au prins a mă arunca în sus de credeam că nu voi mai scăpa din mâinile lor. M-au luat și pe mine cu ei la urat lumea prin sat. Era o noapte de iarnă cu puțină zăpadă, cu puțin ger de-ți pișca obrajii. Zorii zilei i-am întâlnit la un om de bună treabă, care ne-a primit să-l urăm și să-i aducem și lui bucuria sărbătorilor de iarnă. Cocoșii din întreg satul prevesteau de-a binelea prin cântecul lor începutul unei noi zile, dar noi, cei cu uratul, continuam să ne veselim în ograda acelui sătean.”
„Sărbătorile de iarnă au un farmec deosebit. Participarea la concurs ne întoarce în anii tinereţii, ba chiar și ai copilăriei nu prea fericite, a celor care sunt copiii războiului, foametei”
Liubovi Golub din satul Cinișeuți, raionul Rezina își amintește de perioada în care se propaga ateismul, în care erau interzise sărbătorile. Cu toate acestea, se păstrau tradițiile și „anume la sărbătorile de iarnă se manifesta o prietenie de suflet între locuitorii satului”.
„Amintirile frumoase, mai ales la persoanele în etate, nu-și pierd farmecul, cu anii ele devin mai pronunțate. Merită laudă și recunoștință faptul că ZdG ne propune nouă, cititorilor, să ne amintim despre cele mai memorabile sărbători de iarnă din viața noastră, participând la concursul «Povești de iarnă cu ZdG». Sărbătorile de iarnă au un farmec deosebit. Participarea la concurs ne întoarce în anii tinereţii, ba chiar și ai copilăriei nu prea fericite, a celor care sunt copiii războiului, foametei. În mica mea patrie, Cinișeuțiul drag, trăiau, dar și acum trăiesc în bună înțelegere moldoveni, ucraineni, romi și alte naționalități. Anume la sărbătorile de iarnă se manifesta o prietenie de suflet între locuitorii satului.
Prin anii ‘50-60 ai secolului trecut, în sat erau mulți copii, fete mari și flăcăi. Tot pe atunci, înflorea și propaganda ateistă. În pofida tuturor greutăților și opririlor, oamenii petreceau sărbătorile de iarnă cu tot fastul. În ajunul Crăciunului, finii de cununie şi de botez veneau la nași, care la rândul lor, îi serveau, le dădeau cadouri. Cel mai frumos moment era în ziua Crăciunului. Pe atunci, această zi era lucrătoare și la biserică se duceau numai cei în etate. După lecții, neluând în considerare opririle, interzicerile, copiii colindau pe la casele oamenilor până seara. Erau serviți cu crăciunei, nuci, mere, dulciuri, copeici. Iar seara, cete de flăcăi ieșeau cu colindele lor. De la stră-stră-bunei, în sat s-a păstrat o colindă pentru fete în care se proslăvește frumusețea și înțelepciunea lor. Această colindă era cântată atât la casele fetelor ucrainence, cât și la moldovence. La casele unde nu erau fete, se cântau colinde care-l proslăveau pe Isus Hristos. Flăcăii erau poftiți în casă, serviți la masă. Li se dădeau colaci, nuci, dulciuri, ruble.”
„Ateismul nu se mai propagă, însă nici colindele copiilor nu se mai aud, nici cu steaua nu prea vin”
„Seara, rudele apropiate se întâlneau la părinți, nași. La masă nu erau multe feluri de bucate, însă aveau un gust deosebit: răcitura de porc – coaptă în cuptor, pârjoalele, sarmalele, fripturica, la fel. Nu lipsea coptura și prăjiturile cu o aromă și gust nemaipomenit. În ajunul sfântului Vasile cel Mare se sărbătorea «Malanca». Ziua, copii veneau pe la casele oamenilor cu urături, iar seara, flăcăii, pe la casele fetelor veneau cu o urătură tot de-a noastră, în limba ucraineană «За горою, за камняною», în care se lăudau fetele frumoase, vesele, gospodinele. O cântau și ucrainenii, și moldovenii. La Crăciun și la Malanca fetele își așteptau ursiţii să vină cu colinda, cu urătura. Se încheiau sărbătorile de iarnă cu ziua Botezului Domnului și Sfântului Ioan Botezătorul. Se sfințea agheasma, iar seara se întâlneau rudele la cei ce purtau numele Ion. Pe parcursul anilor, de sărbătorile de iarnă nu erau uitaţi cei mai triști ca noi. În copilărie, mă trimitea mama cu bucate la mătușa Anastasia și la moș Mihail. Chiar și în prezent, după putință, îi vizitez pe cei mai triști. Anume aceste sărbători, de care ne amintim, ne aduc clipe de fericire.
În ajunul sărbătorilor de iarnă, pentru noi, cei în etate, au fost făcute fapte bune. Câțiva ani am primit colete de la Asociația Obștească CASMED. Iar în 2021, compania «Orange» ne-a făcut o surpriză: ne-a dat telefoane mobile, pentru ce le suntem foarte recunoscători.
Spre regret, în sat nu-s fete care așteaptă să fie colindate, dar nici flăcăi care să poată colinda nu-s. Ateismul nu se mai propagă, însă nici colindele copiilor nu se mai aud, nici cu steaua nu prea vin. E bine că măcar după Sfânta liturghie în biserica se mai colindă. Oare copiii şi tinerii de azi vor avea cândva sărbători de iarnă din copilăria și tinerețea lor memorabile?”
