Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   "Casa moscovită" a lui Valeri…

„Casa moscovită” a lui Valeri Klimenko

În această săptămână la Chişinău, dar şi la Tiraspol se desfăşoară Zilele Culturii Ruse. Câteva zeci de etnici ruşi s-au adunat la monumentul lui Puşkin, apoi au participat la alte festivităţi.

Etnicii ruşi din R. Moldova sunt întruniţi într-un Congres al comunităţilor ruseşti (CCR) , ca o organizaţie umbrelă, care se pare că i-a dezamăgit în ultimul timp. Deja de 10 ani, liderul acestei organizaţii-umbrelă este Valeri Klimenko, actualmente consilier municipal. Valeri Klimenko s-a născut în Federaţia Rusă şi şi-a făcut studiile la Lvov, în Ucraina. De circa 15 ani este activ la Chişinău, candidând de mai multe ori pentru postul de primar de Chişinău şi de două ori fiind ales consilier municipal din partea formaţiunii politice „Ravnopravie”, pe care o conduce.

Recent, unii membri ai Congresului Comunităţilor Ruse (CCR) şi-au exprimat nemulţumirea în legătură cu cazurile de corupţie şi de spălare de bani în care ar fi implicat actualul consilier municipal, expediind scrisori de protest în diferite instituţii.

5 scrisori de la Congresul Comunităţilor Ruse

„Credem că a venit timpul să fie discutată şi prezentată tuturor faţa reală a aşa-numitului conducător al nostru, care, folosindu-se de încrederea noastră, ne duce la pierzanie. Folosind această organizaţie, membri ai căreia suntem, acest om ne jefuieşte fără milă”, se spune în una din cele 5 scrisori venite la redacţia noastră. Şi alte instituţii media din Moldova au abordat recent această temă.

În plângerile oamenilor se spune că pe parcursul ultimului deceniu, de când Klimenko este preşedintele CCR, acesta a primit mai multe sume de bani din Federaţia Rusă pentru desfăşurarea activităţilor culturale comune, dar le-ar fi folosit în scopuri private, prin crearea de firme private şi de bunuri pentru familia sa.

Oamenii au făcut referinţă la o instituţie de la Moscova care ar fi efectuat mai multe transferuri de bani pentru etnicii ruşi de la Chişinău, reuniţi în acest congres, şi anume la „Moscovski dom sootecestvennika” („Casa moscovită a concetăţeanului” – trad.n., MDS), descrisă şi ca „un centru de cooperare umanitară şi de afaceri cu compatrioţii din străinătate”. Într-adevăr, pagina web a MDS face referinţă la mai multe acţiuni organizate pentru comunităţile ruseşti de la Chişinău, prezentate în rapoartele anuale de activitate. În raportul pentru anul 2005 se spune că „s-au oferit clase de calculatoare şi utilaje pentru comunităţile ruseşti din Moldova, s-au oferit cursuri de recalificare pentru 10 pedagogi, a fost asigurată participarea la Forul II al şcolilor puşkiniste, s-a oferit susţinere universităţii slavone din Chişinău, s-a finanţat organizarea unei conferinţe pe problema limbii ruse la Chişinău, pentru 300 de participanţi, la care au participat ministrul Educaţiei de la Chişinău şi autorităţi din conducerea Moscovei, s-a organizat un concert la 12 iunie, de Ziua Rusiei, în Moldova, s-a acordat sprijin financiar pentru reparaţia monumentelor soldaţilor sovietici.

Hipermarketuri şi tehnologii

Şi în anii trecuţi MDS a acordat ajutoare substanţiale Moldovei. Bunăoară, din raportul pentru anul 2003 aflăm că au fost alocate mijloace financiare pentru dotarea şcolilor, pentru deschiderea şcolilor duminicale pe lângă locaşurile din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse, aflate în Moldova. Dar o mare atenţie se acordă proiectelor economice, din care, cităm, „a fost susţinută iniţiativa comunităţilor ruseşti din Moldova de participare a structurilor ruseşti în construcţia unui hipermarket la Chişinău”, dar şi pentru „producerea berii”. În total, pentru dezvoltarea proiectelor economice în Moldova au venit 7 propuneri, se spune în raport.

De pe aceeaşi pagină web aflăm că în Consiliul MDS din partea Moldovei este o singură persoană, şi anume Valerii Klimenko.

Din alte surse am stabilit că Valeri Klimenko ar avea anumite implicaţii în firmele nominalizate de către membrii CCR în scrisorile remise redacţiei. De exemplu, membrii comunităţilor ruse fac referinţă la rulajul financiar enorm prin intermediul firmelor „Pâine şi tehnologii”, „Diamante şi tehnologii” şi „Aparate exacte”. Dacă aruncăm o privire pe listele electorale ale partidului „Ravnopravie”, descoperim că lideri ai tuturor acestor trei firme au candidat din partea acestui partid pentru funcţia de consilier municipal Chişinău în campaniile electorale din 2005 şi 2007.

Brutărie din Armata a 14-a

„Vrem să aflăm ce s-a întâmplat cu utilajele pentru brutărie care ne-au fost transmise gratuit de către conducerea Armatei a 14-a din Transnistria şi în baza cărora a fost creată firma „Pâine şi tehnologii” din Cahul”, scriu membrii CCR.

În campania electorală din 2005, Vasilii Mihailov s-a înscris pe listele „Ravnopravie” ca director al întreprinderii „Pâine şi Tehnologii”. La Camera Înregistrării de Stat am fost informaţi că fondatorii SRL „Pâine şi Tehnologii” sunt doi: Vasilii Mihailov şi Valerii Klimenko.

O altă firmă nominalizată în aceste scrisori figurează şi în comunicatele de presă ale CCCEC. Este vorba de SRL „Diamante şi tehnologii”, vicedirectorul căreia, Roman Colesnic, a candidat pe aceleaşi liste în electorala din 2005. În acelaşi an, în octombrie, CCCEC a remis un comunicat prin care se anunţă suspendarea activităţii întreprinderii sus-numite din cauza unor abuzuri în serviciu comise de conducătorul acesteia, Tatiana Klimenko, fiica consilierului municipal Valeri Klimenko. În comunicat se spunea că doar în doi ani această firmă câştigase şase tendere pentru prestarea diferitelor servicii unor instituţii publice, dar de facto aceste servicii erau prestate la preţuri exagerate. Astfel, doar în baza unor lucrări de reparaţie efectuate la Liceul „M.Koţiubinski”, la o casă din strada Renaşterii şi la căminul cultural din orăşelul Codru, s-au constatat supracheltuieli în valoare de 365 mii lei. În comunicat se mai anunţa că atât Valeri, cât şi Tatiana Klimenko ar fi pasibili de pedepse penale cu arest pe termene de până la 25 de ani. Iată că în anul următor electorala i-a găsit pe ambii, tatăl şi fiica, pe aceeaşi listă electorală, numai că de această dată Tatiana Klimeko era înscrisă în listă ca director comercial al SRL „Aparate exacte”.Datele oficiale arată că fondatorul acestei acestei firme este Artur Munteanu, însă ea îşi are adresa juridică pe strada Albişoara 80, tot acolo unde îşi are sediul o altă firmă numită „Aparate exacte. Iată că unicul fondator şi director al firmei „Aparate exacte”, situată pe strada Albişoara 80 este Valerii Kilmenko.

Autorii scrisorilor spun că, prin intermediul acestor şi altor câteva firme, familia Klimenko ar fi dezvoltând un rulaj financiar de câteva milioane de lei anual, în care ar putea să ajungă şi sumele transferate de la Moscova pentru necesităţile comunităţii ruse. Membrii CCR afirmă că recent s-ar fi pierdut suma de 51 000 de dolari, oferită din partea Rusiei pentru editarea cărţii „Arta rusească în Moldova, secolele 19-20”. Membrii comunităţii susţin că nici cartea şi nici banii nu au fost văzuţi, iar mai recent Valeri Klimenko a declanşat o nouă colectare de fonduri financiare, de data aceasta pentru „susţinerea victimelor conflictului armat din Osetia”. Conaţionalii săi spun că această colectă ar putea ajunge din nou într-un buzunar privat, din care, consideră ei, au fost deja procurate mai multe imobile în centrul Chişinăului, diverse terenuri în nordul R. Moldova, automobile de lux şi diferite bunuri în capitala Federaţiei Ruse.

La Congresul Comunităţilor Ruse din Chişinău am fost informaţi că Valeri Klimenko este foarte ocupat cu organizarea diverselor manifestări legate de zilele Federaţiei Ruse. Totuşi, o colaboratoare a Congresului, care s-a prezentat Elena, ne-a spus că aceste scrisori au ajuns şi la ei, dar nu au fost discutate niciodată în interior, pentru că „toţi înţeleg că nu avem ce discuta”. Contactat la telefonul mobil, Valeri Klimenko nu a răspuns.