Principală  —  RECOMANDAT   —   VIDEO/ „Trăim cu frică”. Cum…

VIDEO „Trăim cu frică”. Cum afectează activitatea industrială sănătatea locuitorilor din satul Mateuți, Rezina

Zona orașului Rezina este una puternic industrializată. Pe de o parte, este vorba despre uzinele și fabricile din partea stângă a Nistrului, din orașul Rîbnița, iar pe de alta – despre fabrica de ciment a companiei „Lafarge” din zona satului Mateuți. În acest context, locuitorii satului Mateuți se arată îngrijorați de numărul de persoane care suferă de boli respiratorii, dar și de faptul că în prezent stația de monitorizare a calității aerului nu funcționează. Autoritățile își propun să repună în funcțiune stația până la sfârșitul anului. 

„Cu această problemă trebuie să se lupte la nivel de stat, noi, cetățenii simpli, nu prea avem metode ca să luptăm”

ZdG a discutat cu locuitorii satului Mateuți, care s-au arătat îngrijorați de activitatea industrială din zonă și de faptul că stația de monitorizare a calității aerului din sat nu mai funcționează din anul 2018, lucru care îi face să se simtă și mai vulnerabili. 

„Este o problemă, într-adevăr, foarte acută cu poluarea. Noi trăim în apropierea uzinei de ciment și suntem și în apropierea uzinei metalurgice de la Rîbnița. Sunt zile când se resimt niște consecințe ale activității acestor uzine. Îi vorba de praf, care este foarte lipicios, apa și fântânile se poluează, este o problemă și este o provocare pentru noi, locuitorii satului Mateuți. Probleme la oameni din cauza acestei poluări cu siguranță se observă, oamenii suferă de boli respiratorii, digestive. Avem copii puși la evidență cu astfel de maladii. Incidența cancerului, mai ales în rândul persoanelor mai tinere, a crescut. Cu această problemă trebuie să se lupte la nivel de stat, noi, cetățenii simpli, nu prea avem metode ca să luptăm. Eu am prins încă activitatea stației de monitorizare a aerului. Bine, nu prea aveam acces noi la datele de acolo, dar cel puțin eram mai calmă din punctul acesta de vedere. Îmi dădeam seama că, oricum, sunt niște servicii în țară care controlează aceste lucruri. Odată ce stația nu mai funcționează, trăim cu frică”, a menționat Stela Javgurean, profesoară la „Gimnaziul Mateuți”.

Stela Javgurean, profesoară la „Gimnaziul Mateuți”

Locuitor Mateuți: Vine și de la Rîbnița, de la fabrica de ciment, uzina metalurgică. Vine niște negreață.

ZdG: Oamenii au probleme de sănătate?

Locuitor Mateuți: Dap cum n-au, toți oamenii se jeluie. Eu la fabrica de ciment am lucrat vreo 17 ani, dar așa cum îi acum nu a fost.

Locuitor Mateuți: Îi periculos aici.

ZdG: Periculos? De mult timp?

Locuitor Mateuți: Matincă de când îi uzina asta. Ziua îi curat, dar noaptea veniți, vedeți ce se face, te sufoci.

ZdG: Oamenii n-au probleme cu sănătatea din cauza asta?

Locuitor Mateuți: Ei n-au, au. Cui să te jelui? N-ai cui. 

Uzinele din partea stângă a Nistrului

„Localitatea Mateuți este amplasată astfel, încât locuitorii sunt expuși celui mai mare risc de poluare a aerului”

Angela Ursachi, primara satului Mateuți, a declarat că localnicii sunt îngrijorați de faptul că, în contextul activității industriale din zona adiacentă satului, stația de monitorizare a calității aerului a ieșit din funcțiune. Oamenii consideră că nu sunt protejați în cazul unui pericol pentru sănătate, fapt ce i-a determinat să se revolte. 

„Până la pandemie am avut probleme foarte mari, se lucra foarte intens, activau (fabricile, n.r.) la maxim, în special localitatea Mateuți este amplasată astfel, încât locuitorii sunt expuși celui mai mare risc de poluare a aerului, pentru că la noi pe teritoriu se așează cele mai dense emisii. Mateuțenii s-au revoltat, pentru că ajunsesem la așa un nivel, că deja ne era foarte greu să suportăm. Toate acoperișurile erau sure periodic, un fel de ruginiu, fapt care ne-a speriat. Am început să scriem, să ne revoltăm în felul nostru, cum am putut. Până la urmă am reușit să atragem atenția autorităților și suntem foarte bucuroși că autoritățile au atras atenție și iată recent s-a format un grup de lucru, unde avem promisiuni că stația va fi repusă în funcțiune”, ne-a spus Angela Ursachi.

Angela Ursachi, primara satului Mateuți

Primăria Mateuți a informat că „la data de 15.02.2023, în cadrul Primăriei Mateuți, și-a inițiat activitatea grupul de lucru format din reprezentanții Agenției de Mediu: Gîlcă Gavril, director, Lungu Marina, șefa Laboratorului de referință de mediu, Platon Natalia, șefa Laboratorului pentru calitatea aerului, Aparatul Primăriei Mateuți și Alexandru Babcinschi, director investiții, reprezentantul Uzinei de ciment „Lafarge” din or. Rezina. Grupul de lucru își va concentra activitatea pentru reabilitarea stației de monitorizare a calității aerului în zonă, care este amplasată în satul Mateuți. S-a început cu lucrările de amenajare a teritoriului. Sperăm foarte mult să ajungem la momentul când această stație va deveni din nou funcțională”, scrie primăria Mateuți.

Uzina de ciment „Lafarge”

Primara a declarat că raionul Rezina se află pe locul trei după numărul de boli respiratorii și cancerigene. „Noi am fost într-o ședință la comisia parlamentară, unde specialiștii de la Agenția de Mediu s-au expus pe baza rapoartelor statistice ale bolilor înregistrate în teritoriul raionului Rezina și el este cam pe locul trei după bolile respiratorii, bolile cancerigene, care ar putea fi generate de emisii și de poluanți. Dar, cert este că oamenii cheltuie o mulțime de bani, practic toate sursele financiare, în special pensionarii, care sunt preponderent populația satelor, cheltuie banii pe medicamente. Noi am optat pe așa o variantă, ca să fie stabilită o zonă sanitară pe perimetrul uzinei „Lafarge”. Spre deosebire, către uzinele din partea stângă a Nistrului, noi nu putem înainta nici pretenții, pentru că nu sunt sub control. Cu toate că li se prelungește autorizația de mediu, atât uzinei metalurgice, cât și celorlalte uzine, poate ele acționează fără autorizație, noi nu cunoaștem acest lucru, nu este mediatizat și nu avem o confirmare oficială. Dar noi vedem că ele funcționează, sunt emisii la coșul de fum”, a punctat Angela Ursachi. 

„La noi s-au mărit cazurile de patologii oncologice, atât respiratorii, cât și gastroenterologice, boli ale sângelui, la copiii și maturi”

Aliona Peru, șefa Centrului de sănătate din Mateuți, a declarat că locuitorii satului, atât copiii, cât și maturii, se confruntă cu probleme respiratorii, gastroenterologice, boli ale sângelui. Specialista a menționat că situația se agravează în timpul verii, când aerul poluat se amestecă cu praful și se depune pe toate suprafețele. 

„La noi s-au mărit cazurile de patologii oncologice, atât respiratorii, cât și gastroenterologice, boli ale sângelui, la copii și maturi. La noi s-a mărit numărul copiilor care des se îmbolnăvesc de boli respiratorii, avem cazuri de astmă bronhială. Unul din indicatorii dezvoltării bolilor este sfera ecologică negativă. În ultimii doi ani, în special, au devenit mai dese bolile de piele și asta se răsfrânge, deoarece noi locuim în această regiune, noi vedem acești stâlpi de fum, în special noaptea. Vedem ce rămâne după, în timpul verii, când funinginea zboară în aer împreună cu praful. Evident, ne-am dori ca oamenii să nu sufere, înțelegem că și industria trebuie să se dezvolte, dar, cu siguranță, există anumite criterii care le-ar permite să activeze acestor uzine fără a emana o așa cantitate de poluanți”, a menționat Aliona Peru.

Aliona Peru, șefa centrului de sănătate din Mateuți

„La general, situația nu este atât de dramatică în regiunea dată, în municipiul Chișinău aerul este mult mai poluat”

Marina Lungu, șefa Laboratorului de referință de mediu, care face parte din grupul de lucru format în luna februarie, a menționat că urmează a fi elaborat un caiet de sarcini și evaluat echipamentul necesar pentru funcționarea stației de monitorizare a calității aerului din satul Mateuți. 

„Această stație, care a fost amplasată în anul 2007, prima dată a fost echipată cu utilaje specifice pentru a monitoriza calitatea aerului, și anume acei poluanți care vin din activitatea industrială. Stația a funcționat până în anul 2018 inclusiv, dar și atunci era parțială, adică din capacitatea totală, undeva doar 10 procente din  această stație dacă mai lucra. Cauza a fost… nu știu, probabil toate fluctuațiile acestea de tensiune electrică au dus la deteriorarea echipamentelor. Am făcut nenumărate tentative de a le repara, dar atunci când ne-am adresat la producător, era decizia că mai bine să procurăm unul nou, decât să-l reabilităm pe acel vechi, deoarece era mai costisitor”, a punctat specialista. 

Stația de monitorizare a calității aerului din satul Mateuți

„S-a creat un grup de lucru, din care fac parte și specialiști din Agenția de Mediu, pentru a face un caiet de sarcini cât mai corect și a stabili acele specificații pentru echipamente care să monitorizeze poluanții corecți. Toate echipamentele vor funcționa în regim automat. Astfel, prin intermediul unui soft, specialistul din laborator, din birou, de oriunde poate să acceseze datele și să informeze deja mai departe factorii de decizie. Când avem condiții meteorologice care favorizează acumularea poluanților, atunci Agenția de Mediu emite niște avertismente, care le transmite operatorilor, agenților economici, pentru ca cumva să-și reducă volumul de lucru, să întreprindă diferite măsuri, ca, în final, să reducă numărul emisiilor emanate în aer. Avem și un plan de acțiuni care a fost făcut împreună cu mai mulți actori care vor fi implicați, acesta prevede niște termeni care prevăd ca până la finele anului deja să fie dată în exploatare stația. Dar, vedem dacă noi ne încadrăm în termenii dați sau nu”, a menționat Marina Lungu. 

Marina Lungu, șefa Laboratorului de referință de mediu

Potrivit șefei laboratorului de referință de mediu, datele colectate în perioada anilor 2007-2018 au arătat că „situația poluării nu este atât de gravă”.

„Începând cu anul 2007 și până în 2018 există o bază de date. La general, situația nu este atât de dramatică în regiunea dată, în municipiul Chișinău aerul este mult mai poluat. Da, evident, localnicii de acolo își fac griji, poate e vizibil că iese ceva din coșurile instalate de filtrare. Poate e fum, da, evident, e încărcat cu poluanți, dar nu-i atât de drastică situația. Periodic, se înregistrau și acolo depășiri, evident că avem o zonă, în primul rând industrializată, sunt uzine metalurgice, sunt uzine de partea stângă a Nistrului, avem și în partea noastră, de partea dreaptă, uzină de ciment, uzină de cărămidă, adică e o zonă destul de industrializată”, a declarat specialista.

„Ne abținem de a da careva comentarii și declarații”

Cel mai mare agent economic din teritoriul primăriei Rezina este uzina de ciment a companiei „Lafarge Holcim Moldova SA”. Fabrica de ciment din zona orașului Rezina, care a fost dată în exploatare în 1995, a fost achiziționată de către „Lafarge” în 1999. În timp ce reporterul și cameramanul ZdG s-au apropiat de fabrică, le-a ieșit în întâmpinare un paznic care activează la „Lafarge”.

ZdG: Bună ziua.

Paznicul fabricii de ciment „Lafarge”: Bună ziua, domnilor, vă interesează ceva?

ZdG: Noi filmăm uzina.

Paznicul fabricii de ciment „Lafarge”: Aveți permis de la cineva?

ZdG: Din câte cunosc, oamenii din zonă spun că noaptea se scot filtrele și iese fum negru și se poluează tare…

Paznicul fabricii de ciment „Lafarge”: Eu, de exemplu, noaptea nu lucrez.

ZdG: Dar nu cunoașteți despre așa practică?

Paznicul fabricii de ciment „Lafarge”: Să vă spun sincer, n-am auzit, dar tot ce-i posibil. 

Reporterul ZdG discutând cu paznicul uzinei ciment

ZdG a discutat cu Ina Sandu, directoarea resurse umane a companiei „Lafarge”, care a explicat care este rolul lui Alexandru Babcinschi, directorul de investiții al companiei, în cadrul grupului de lucru format în luna februarie, dar ne-a oferit explicații și despre poluarea aerului din zonă. Reprezentanta companiei a cerut ca declarațiile care vor fi ulterior citate să-i fie transmise în prealabil pe poșta electronică, pentru ca ulterior compania să refuze să fie citată, trimițându-ne următorul răspuns – Ținem să vă comunicăm că noi, Compania Lafarge Ciment (Moldova) S.A., ne abținem de a da careva comentarii și declarații. Vă invităm mai degrabă să discutați cu autoritățile publice locale din Mateuți și Agenția de Mediu regională, care dețin competențele și informația necesară pentru a contribui la articolul Dvs.”

„Lafarge” se angajează să prevină poluarea mediului

Menționăm că politica de calitate, mediu, sănătate și securitate în muncă (SSM) a companiei „Lafarge Ciment Moldova”, elaborată în 2019, specifică „ne angajăm să: 

– protejăm mediul înconjurător prin conservarea resurselor naturale neregenerabile, creșterea eficienței energetice, reducerea emisiilor și a impactului transportului de la și către punctele noastre de lucru;

– măsurăm, monitorizăm, evaluăm și îmbunătățim continuu performanțele de mediu și de SSM, pentru a avea o contribuție pozitivă pentru societate și pentru conservarea naturii;

– aplicăm principiile dezvoltării durabile, economiei circulare și responsabilității față de mediu ca mod de lucru standard în desfășurarea activităților noastre;

– prevenim poluarea mediului prin promovarea și implementarea celor mai bune tehnici disponibile în operațiunile noastre și prin operarea și întreținerea optimă a echipamentelor”.