Decizii ale CSJ dispărute și acuzații de escrocherie în litigiul pentru un teren de milioane de lângă parcul „Dendrariu”

Zona din imediata vecinătate a parcului „Dendrariu”, unul dintre cele mai vizitate locuri din capitală, a devenit în ultimii ani o atracție pentru companiile de construcții. Aici, în 2018, Primăria Chișinău a permis elaborarea unui proiect pentru construcția unui complex multifuncțional cu 32 de etaje. Blocul urma să devină cea mai înaltă construcție din oraș.
Terenul pe care urma să fie edificată clădirea a ajuns în proprietatea companiei de construcții, după ce a fost procurat de la o fundație care promovează interesele copiilor: Fundația pentru copii „Plein-Air”. La rândul său, Fundația pretinde că a obținut bunul imobil, evaluat la peste 2 milioane de euro, încă în 2007, în urma unei decizii judiciare.
Documentele consultate de ZdG arată însă că hotărârea judecătorească la care fac referire reprezentanții Fundației nu ar fi una definitivă, ea fiind ulterior contestată și anulată de către alte instanțe judiciare. Aceste decizii, însă, AU DISPĂRUT din dosar, iar procurorii au pornit o cauză penală pe faptul escrocheriei, fiind investigată dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului, existând bănuiala că acesta aparține, de fapt, statului și nu putea fi înstrăinat.
Ancheta completă poate fi găsită AICI.
Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.