Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   VIDEO/ Grupare specializată în escrocherii,…

VIDEO Grupare specializată în escrocherii, destructurată la Chișinău: Prejudiciul cauzat victimelor ajunge la 2 milioane de lei

Sursa: IGP

O grupare criminală specializată în escrocherii, activă pe teritoriul municipiului Chișinău, a fost destructurată de polițiștii și procurorii sectorului Centru. Potrivit anchetatorilor, prejudiciul cauzat victimelor se ridică la aproximativ 2 milioane de lei, anunță Inspectoratul General al Poliției (IGP).

În perioada 12–13 mai, Poliția  capitalei a fost sesizată de trei victime,  un bărbat de 59 de ani și altul de 86 de ani, care au fost deposedați de peste un milion de lei, precum și o femeie de 63 de ani, care a transmis aproximativ 800 de mii de lei unor persoane necunoscute ce s-au prezentat drept reprezentanți ai unor instituții de stat.

Unul dintre cazurile mediatizate anterior de Poliție a fost elucidat ulterior, stabilindu-se că face parte din activitatea aceleiași grupări criminale.

„În urma măsurilor speciale de investigație, oamenii legii au reținut mai mulți membri ai grupării, cu vârste cuprinse între 17 și 53 de ani, inclusiv doi cetățeni ucraineni, bănuiți de implicare în mai multe episoade de escrocherie.

Au fost prinși în flagrant doi curieri și un colector responsabil de gestionarea banilor proveniți din activitatea infracțională. La domiciliul acestuia au fost găsite sume importante de bani și alte probe relevante pentru anchetă”, potrivit Inspectoratului General al Poliției.

Două persoane, inclusiv o tânără, au fost reținute pentru 72 de ore, iar alte persoane, inclusiv minori, cooperează cu anchetatorii.

Prejudiciu de peste un milion de lei la Rîșcani și Sîngerei

Alte două cazuri de escrocherie, înregistrate miercuri, 13 mai, sunt investigate în sectorul Ciocana al capitalei și în raionul Rîșcani.

În primul caz, o femeie de 81 de ani a fost înșelată sub pretextul unor investiții financiare pe o platformă online. Persoane necunoscute au convins-o să efectueze mai multe transferuri bancare, prejudiciul total depășind 500 de mii de lei.

În alt caz,  victima din satul Borosenii Noi, raionul Rîșcani, a fost determinată să transmită, în patru tranșe, sume importante de bani unor persoane necunoscute.

„Potrivit informațiilor preliminare, suspecții s-au prezentat telefonic drept angajați ai Băncii Naționale a Moldovei și ai Serviciului de Informații și Securitate, susținând că femeia ar fi implicată într-un dosar privind presupusa finanțare a terorismului în Kazahstan”, potrivit Poliției.

Trei dintre tranșe au fost efectuate în orașul Sîngerei, iar una în orașul Rîșcani. Prejudiciul total în acest caz se ridică la 1,08 milioane de lei.

„Îndemnăm repetat cetățenii să nu transmită bani, date bancare sau personale și  să contacteze imediat Poliția în cazul unor apeluri suspecte”, scrie IGP.

Poliția continuă măsurile speciale pentru identificarea și localizarea tuturor suspecților implicați.