UPDATE Poliția a depistat peste trei mii de pastile cu proveniență necunoscută, după ce o mamă care a găsit asupra fiicei sale o substanță cu efect psihotropa alertat IGP
Oamenii legii documentează un caz din capitală în care patru minori, cu vârste cuprinse între 12 și 16 ani, ar fi deținut și oferit colegilor pastile care conțin o substanță cu efect psihotrop. Cazul a fost sesizat de mama unei eleve, care a găsit la fiica sa o pastilă de proveniență necunoscută, anunță miercuri, 30 septembrie, Inspectoratul General al Poliției (IGP).
UPDATE 19:35: Pe parcursul zilei, polițiștii au continuat acțiuni ample de verificare în centrele de refugiu, în vederea identificării și ridicării tuturor truselor medicale.
„În cadrul ultimelor verificări, polițiștii au depistat 3 858 de pastile de proveniență necunoscută. Oamenii legii urmează să stabilească proveniența acestora, modul în care au ajuns în locațiile respective și legalitatea deținerii”, comunică IGP.
Totodată, urmează a fi stabilite persoanele responsabile de evidența și gestionarea produselor.
Știre inițială:
Potrivit instituției, femeia a sesizat oamenii legii marți, 29 septembrie. În urma verificărilor preliminare, polițiștii au stabilit că pastila conținea o substanță cu efect psihotrop. Minora le-ar fi spus oamenilor legii că aceasta i-a fost oferită de un coleg de clasă
„În cadrul verificărilor au fost identificați patru minori, cu vârste între 12 și 16 ani, care ar fi deținut și oferit colegilor astfel de pastile, în scop de divertisment, fără a cunoaște natura și compoziția acestora”, a precizat IGP.
Unul dintre minori a predat benevol o trusă medicală în care se aflau tuburi cu pastile. Acesta ar fi declarat că trusa a fost găsită într-un spațiu destinat protecției civile. În urma verificărilor efectuate la domiciliul minorului, polițiștii au mai depistat alte truse medicale cu produse similare.
Ulterior, oamenii legii au dispus verificări la mai multe centre de refugiu aflate în gestiunea unei societăți pe acțiuni.
„Acolo au fost identificate 158 de truse medicale, datând din perioada sovietică, destinate acordării primului ajutor în cazul unor eventuale incidente radiologice.
Poliția documentează legalitatea păstrării și gestionării acestor truse, precum și circumstanțele în care minorii au avut acces la ele și au intrat în posesia preparatelor.”
Pe caz a fost inițiat un proces penal, iar oamenii legii continuă investigațiile.