Principală  —  IMPORTANTE   —   ULTIMA ORĂ/ Fostul președinte al…

ULTIMA ORĂ Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a primit cetățenia R. Moldova

Sursa foto: Maia Sandu/ Facebook

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a primit cetățenia R. Moldova. Decretul în acest sens a fost semnat de președinta Maia Sandu pe 26 mai 2026.

„Domnul președinte Băsescu a susținut cetățenii R. Moldova cu toată puterea și necondiționat, indiferent de guvernări. Pentru că domnul Băsescu știe câtă luptă s-a dus pe acest pământ pentru a ne păstra identitatea, limba română și pentru a ne rupe de trecutul sovietic ca să mergem înainte – spre un viitor european.

Domnul Băsescu este respectat și așteptat ca un frate aici, în R. Moldova. În numele cetățenilor noștri, îi mulțumesc pentru că a contribuit la corectarea unei nedreptăți istorice și a facilitat redobândirea cetățeniei române, a promovat acordarea burselor pentru tinerii noștri și a oferit neîncetat sprijin Republicii Moldova. Mă bucur că am reușit, la rândul nostru, să corectăm o nedreptate făcută domnului Băsescu și am onoarea să-i acordăm cetățenia Republicii Moldova. Domnule Băsescu, de azi sunteți nu doar fratele nostru, ci și concetățeanul nostru. Vă așteptăm acasă!”, a spus Maia Sandu într-o postare pe Facebook.

Traian Băsescu s-a născut pe 4 noiembrie 1951, în oraşul Basarabi, judeţul Constanţa, România. În 1976 a absolvit Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân”, Facultatea de Navigaţie, Secţia Comercială. Băsescu a fost ministru al transporturilor între 1991-1992. Din iulie 2000 a fost primar general al Bucureştiului.

Traian Băsescu a deținut două mandate de președinte al României: 2004-2009 și 2009-2014.

Este pentru a doua oară când Traian Băsescu obține cetățenia R. Moldova. Prima dată, acesta a devenit cetățean moldovean printr-un decret semnat de fostul președinte Nicolae Timofti. În ianuarie 2017 însă, fostul președinte Igor Dodon a anunțat că a semnat decretul prin care i-a retras cetățenia R. Moldova fostului președinte al României. Retragerea cetățeniei a fost una dintre promisiunile electorale ale lui Dodon. La rândul său, Băsescu declara anterior că îl va acționa în judecată pe Dodon dacă îi va retrage cetățenia.