Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Acuzații între foști prieteni, inculpații…

Acuzații între foști prieteni, inculpații Ciochină și Andronache: „M-am lăsat folosit fără să știu” vs „El e așa de fricos, că nici pe frate-su nu era să-l ajute, nu tocmai pe mine”. Ultimul cuvânt în dosarul accidentului de la Boldurești

foto: colaj ZdG

„M-am lăsat folosit fără să știu”, a declarat Ion Andronache în fața magistraților Curții de Apel Centru, în timp ce Nicanor Ciochină l-a numit „fricos” și a susținut că dosarul său este „strict politic”, iar prima instanță „nu a rezistat presiunii”. Declarațiile au fost făcute în ultimul cuvânt al celor doi, înainte ca magistrații să se retragă pentru pronunțarea unei decizii definitive în dosarul accidentului mortal din Boldurești, în urma căruia Mihăiță, un băiat de 14 ani și-a pierdut viața.

Andronache și-a început ultimul cuvânt spunând că „s-a lăsat folosit de Ciochină, fără a cunoaște pentru ce”.

Ion Andronache, condamnat

„Nu cunoșteam, nu puteam admite că sunt folosit pentru ascunderea unui accident atât de grav”, a declarat Andronache.

Totodată, acesta spune că a mers cu Ciochină pentru că „îi era bun prieten și avea o reputație de om onest în Boldurești”.

„Ciochină stătea liniștit pe bancheta din față. Poate ar fi trebuit să-mi pun niște întrebări, dar Ciochină îmi era bun prieten, în sat avea reputație de persoană onestă. A fost comisar, a fost primar în mai multe mandate. Era exclus să mă gândesc că făcuse o infracțiune și voia să mă implice și pe mine în asta”, a menționat Andronache.

Ca și în primă instanță, Andronache a făcut referire „la profesia nobilă pe care o are”, dar și la faptul că este părinte.

„Onorată instanță, eu am doi copii, cel mic avea atunci doar 19 zile. Nu aș fi acceptat să risc cu familia mea, cu reputația mea, cu funcția mea, pentru a acoperi un accident mortal”, a precizat medicul stomatolog.

Ca și în prima instanță, Ion Andronache a avut un mesaj către Raisa Ciurel, mama băiatului omorât în accidentul din 19 februarie 2024.

„Îmi pare rău de povara pe care o duce mama lui Mihai”, a declarat Andronache.

Aflându-se în arest preventiv în Penitenciarul nr. 13, până la pronunțarea unei decizii definitive, Ion Andronache s-a plâns de condițiile de detenție și a cerut casarea sentinței primei instanțe.

„Stau într-un regim inuman, cu condiții degradante. Cer să fie casată decizia primei instanțe și să fie respins apelul procurorilor.”

*În primă instanță, Ion Andronache a fost condamnat la doi ani de închisoare, cu executarea pedepsei sub formă de închisoare pentru o perioadă de doar șase luni, în penitenciar de tip semiînchis. În primă instanță, dar și în fața Curții de Apel, procurorii au cerut pentru Andronache o pedeapsă de trei ani cu executare.

Nicanor Ciochină și-a început ultimul cuvânt spunând că prima instanță „nu a luat multe în calcul”.

Nicanor Ciochină, condamnat

„Probele sunt făcute după principiul: este persoana, apoi stabilim și faptele. Dacă nu mergem pe probe, nu mergem nici pe logică. În dosarul meu sunt doar presupuneri”, a declarat Ciochină.

Totodată, repetat, acesta s-a plâns că a rămas fără funcția de primar al satului Boldurești, iar „dosarul său este unul strict politic”.

Ciochină a mai făcut apel către instanță „să reziste presiunii”.

„Prima decizie în cazul meu e despre ce au făcut politicul și presa. Prima instanță nu a rezistat presiunii și a mers pe pedeapsa maximă. Eu cred că dvs. o să rezistați presiunilor și o să apreciați în baza probelor, nu a presupunerilor”, a vociferat acesta.

Totodată, Ciochină a precizat că își va căuta dreptatea și la CtEDO.

„O să-i fie rușine R. Moldova cu asemenea probe”, a mai adăugat acesta.

Anterior, Ciochină a afirmat că „declarațiile lui Andronache sunt prostologii”, dar astăzi, în ultimul său cuvânt, acesta l-a numit „fricos”.

„Eu, când aud ce spune Andronache, că m-a ajutat… El e așa de fricos, că nici pe frate-su nu era să-l ajute, nu tocmai pe mine”, a spus Ciochină.

La final, acesta a mai venit cu o rugăminte către instanță: „Vă rog să studiați dosarul și să rezistați presiunilor, ca să nu fie drept că, dacă ajungi la putere, tremură și judecătorii, și procurorii”, a mai adăugat Ciochină.

„Solicit casarea sentinței și achitarea mea”, a conchis Ciochină.

Inculpații au fost prezenți la ședință prin videoconferință. Aceștia își vor afla sentința definitivă la Curtea de Apel Centru pe 16 iunie.

Anterior, procurorul de caz, Oleg Popov, a declarat că acuzarea rămâne pe aceeași poziție în privința lui Nicanor Ciochină, dar pledează pentru casarea sentinței în cazul lui Ion Andronache, pe motiv că „ar fi prea blândă”.

Oleg Popov, procuror

„Probele administrate au arătat că poziția ar trebui să rămână tot aceea, deci nu au fost inversate cumva pozițiile noastre, prin probele prezentate de apărare. Noi pledăm pentru menținerea sentinței în privința inculpatului Ciochină, pentru că este întemeiată și pledăm pentru casarea sentinței în partea individualizării penale în privința celuilalt inculpat – Andronache. Procurorul în apelul său, a pretins la o pedeapsă mai aspră pentru inculpat – de trei ani cu executare. Noi pretindem că probele sunt suficiente”, a declarat Oleg Popov.  

La 27 februarie 2026, Nicanor Ciochină, fostul primar al satului Boldurești (Nisporeni), învinuit că a lovit mortal un copil și a fugit de la fața locului, a fost condamnat, în prima instanță, la 7 ani de închisoare cu executare, în penitenciar de tip deschis. În scopul asigurării executării sentinței, judecătoarea a dispus și aplicarea măsurii arestului preventiv în privința lui Ciochină.

Ion Andronache, complicele lui Ciochină, care l-ar fi ajutat pe fostul primar de Boldurești să ascundă urmele accidentului, s-a ales și el cu o condamnare de doi ani, dar cu executarea pedepsei sub formă de închisoare pentru o perioadă de doar 6 luni, în penitenciar de tip semiînchis.

Sentința a fost pronunțată de magistrata judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, Lilia Lupașco.

Sentința a venit la doi ani și 8 zile de la tragicul accident care i-a luat viața lui Mihăiță.

Anterior, procurorii au cerut nouă ani de închisoare cu executare pentru Nicanor Ciochină, fostul primar de Boldurești, învinuit că a lovit mortal un copil și a fugit de la fața locului. Totodată, procurorii au solicitat trei ani de închisoare și pentru Ion Andronache, învinuit că l-a ajutat pe Ciochină să ascundă urmele crimei.