Principală  —  IMPORTANTE   —   Vizele cetățenilor străini aflați legal…

Vizele cetățenilor străini aflați legal în Israel, prelungite. Detalii de la Ambasada R. Moldova în Israel

În legătură cu situația de securitate din Israel, Autoritatea pentru Populație și Migrație a prelungit vizele pentru toți cetățenii străini aflați legal în Israel, ale căror vize expiră luna viitoare, inclusiv pentru lucrătorii străini, informează Ambasada R. Moldova în Israel printr-un comunicat.

„Vizele au fost prelungite până la 9 noiembrie 2023. După această perioadă, cu excepția cazului în care se acordă o notificare ulterioară, prelungirea vizei trebuie efectuată în conformitate cu procedurile normale”, precizează Ambasada.

Duminică, 8 octombrie, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al R. Moldova (MAEIE) a anunțat că nu are informații despre cetățeni ai R. Moldova din Israel care ar fi fost luați prizonieri sau ar fi printre victime. De asemenea, conform unui comunicat emis de MAEIE, Ambasada R. Moldova a primit în jur de 30 de cereri de informații de la cetățenii moldoveni cu privire la statusul zborurilor comerciale.

Aeroportul principal al țării, Ben Gurion, funcționează în mod obișnuit, iar zborurile sunt efectuate din terminalul 3, precizează reprezentanții MAEIE.

„Spațiul aerian al Israelului este deschis. Una dintre cele două companii aeriene moldovenești continuă să opereze zboruri comerciale conform programului. În calitate de alternativă, cetățenii noștri pot utiliza rutele comerciale către București. Următoarele zborurile comerciale pe cursa Tel-Aviv – Chișinău sunt programate pentru: 10.10.2023; 11.10.2023; 12.10.2023 și 15.10.2023”, mai menționează autoritățile.

Duminică, guvernul Statului Israel a anunțat oficial instituirea stării de război pe întreg teritoriul său.

Astfel, Ambasada R. Moldova în Israel funcționează în regim de alertă, 24/7. În cadrul MAEIE, a fost creată o celulă de criză, „care monitorizează în mod continuu situația de securitate din Israel și se află în contact permanent cu Ambasada țării noastre și alte instituții responsabile”.

Totodată, cetățenii R. Moldova aflați în prezent în Israel sunt îndemnați să se înregistreze prin intermediul acestei platforme: https://shorturl.at/tvCR9

Aproximativ 20 de mii de cetățeni moldoveni sunt înregistrați în Israel, a spus purtătorul de cuvânt al ministrului Afacerilor Externe, Igor Zaharov, pentru NewsMaker.