Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Israelul a declarat oficial stare…

Israelul a declarat oficial stare de război. Chișinăul nu are informații despre cetățeni moldoveni luați prizonieri sau fiind victime

Sursa: Reuters

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al R. Moldova (MAEIE) anunță duminică, 8 octombrie, că nu are informații despre cetățeni ai R. Moldova din Israel care ar fi fost luați prizonieri sau ar fi printre victime. De asemenea, conform comunicatului emis de MAEIE, Ambasada R. Moldova a primit în jur de 30 de cereri de informații de la cetățenii moldoveni cu privire la statusul zborurilor comerciale.

Aeroportul principal al țării, Ben Gurion, funcționează în mod obișnuit, iar zborurile sunt efectuate din terminalul 3, precizează reprezentanții MAEIE.

„Spațiul aerian al Israelului este deschis. Una dintre cele două companii aeriene moldovenești continuă să opereze zboruri comerciale conform programului. În calitate de alternativă, cetățenii noștri pot utiliza rutele comerciale către București. Următoarele zborurile comerciale pe cursa Tel-Aviv – Chișinău sunt programate pentru: 10.10.2023; 11.10.2023; 12.10.2023 și 15.10.2023”, mai menționează autoritățile.

Duminică, guvernul Statului Israel a anunțat oficial instituirea stării de război pe întreg teritoriul său.

Astfel, Ambasada R. Moldova în Israel funcționează în regim de alertă, 24/7. În cadrul MAEIE, a fost creată o celulă de criză, „care monitorizează în mod continuu situația de securitate din Israel și se află în contact permanent cu Ambasada țării noastre și alte instituții responsabile”.

Totodată, cetățenii R. Moldova aflați în prezent în Israel sunt îndemnați să se înregistreze prin intermediul acestei platforme: https://shorturl.at/tvCR9

Pentru orice întrebări sau asistență, cetățenii moldoveni sunt rugați să contacteze Ambasada din Israel sau linia de urgență a Ministerului.

Informații de contact:

pagina web: https://israel.mfa.gov.md/
email: tel-aviv@mfa.gov.md
telefon de urgență: +972527789772 în regim 24/7

Centru de Apel MAEIE:

0 80 090 990 – gratuit de la telefonul fix din orice localitate a Republicii Moldova.
+373 22 188 000 – pentru apeluri de la telefonul mobil sau de peste hotare.
mail: call.center@mfa.gov.md

Guvernul israelian a declarat oficial duminică război împotriva Hamas, pregătind terenul pentru un răspuns masiv împotriva grupării militante islamiste.

Numărul persoanelor decedate în Israel în urma atacurilor surpriză lansate sâmbătă de Hamas este posibil să fie de peste 500, potrivit unei analize CNN.

Zaka, un serviciu de salvare de urgență specializat în gestionarea celor decedați, a declarat duminică pentru CNN că a confirmat că au murit „în jur de 500″ de persoane.

Acest număr nu include persoanele care au murit sau au fost declarate moarte în spitale, iar Zaka nu a reușit să ajungă în fiecare locație unde se crede că au fost uciși oameni, ceea ce înseamnă că numărul total este aproape sigur mai mare de 500.

Cel puțin 2 156 de persoane au fost rănite de când Hamas a lansat atacurile surpriză de sâmbătă, potrivit Ministerului israelian al Sănătății.

Cel puțin 370 de palestinieni au fost uciși și alți 2 200 au fost răniți în Gaza începând de sâmbătă, a anunțat Ministerul palestinian al Sănătății.