Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Vicepremierul pentru reintegrare Oleg Serebrian…

Vicepremierul pentru reintegrare Oleg Serebrian pleacă vineri la Tiraspol, pentru o reuniune în format „1+1”

Sursa foto: novosti pmr

Vicepremierul pentru reintegrare Oleg Serebrian se va întâlni vineri, 28 octombrie, la Tiraspol cu așa-numitul ministru de Interne al regiunii transnistrene, Vitali Ignatiev. Anunțul a fost făcut de așa-zisul minister de interne de la Tiraspol, informația fiind confirmată pentru Ziarul de Gardă de către purtătoarea de cuvânt a Biroului Politici de Reintegrare, Mariana Sarî.

Potrivit Tiraspolului, „în cadrul discuției care urmează, partea transnistreană intenționează să discute în detaliu o gamă largă de probleme de actualitate care s-au acumulat în cadrul procesului de negociere”.

Pe 26 octombrie, Chișinăul a solicitat convocarea unei întrevederi de lucru la nivel de reprezentanți politici în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană din partea Chișinăului și Tiraspolului. Decizia a fost luată în contextul crizei energetice „care se amplifică și a necesității discutării aspectelor problematice, clarificării unor aspecte tehnice și identificării unor soluții pentru depășirea problemelor apărute recent pe întreg teritoriul țării”, potrivit Biroului politici de reintegrare.

„La discuții sunt invitați reprezentanți ai instituțiilor de profil de pe ambele maluri ale Nistrului, precum și reprezentanții mediatorilor și observatorilor în formatul de negocieri „5+2””, se arată în comunicatul publicat de Biroul pentru reintegrare.

Așa-numitul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a decretat stare de urgență economică în regiunea transnistreană după ce concernul rus Gazprom a redus cu 30% livrările de gaze naturale către Moldovagaz, deficitul pentru luna curentă fiind de 36,9 milioane de metri cubi de gaze naturale.

Astfel, Krasnoselski a mai anunțat că Centrala de la Cuciurgan va reduce, din 24 octombrie, livrările de energie electrică de la 70% la 27% către malul drept al Nistrului. Declarația a fost făcută în cadrul așa-numitului Consiliu Suprem din regiunea transnistreană, unde a fost aprobat decretul semnat de Krasnoselski, privind decretarea stării de urgență economică pe întreg teritoriul regiunii.