Principală  —  IMPORTANTE   —   Vadim Ceban, dacă R. Moldova…

Vadim Ceban, dacă R. Moldova va avea gaz după 20 ianuarie: „Eu sper că da. Avem anumite probleme ce țin de acumularea mijloacelor financiare pentru achitarea consumului curent la gaz. Ne-am adresat la 4 bănci”

Președintele Consiliului de administrație al SA Moldovagaz, Vadim Ceban, speră că R. Moldova va avea gaz după 20 ianuarie curent, în contextul în care până la această dată, compania trebuie să achite concernului rus Gazprom un avans de 50 la sută pentru consumul de gaze pentru luna ianuarie. Acesta afirmă că Moldovagaz a solicitat credite de la patru bănci din țară, însă astăzi a fost refuzată de una dintre ele.

Declarațiile au fost făcute joi seara, 13 ianuarie, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la postul de televiziune TV8.

„Eu sper că da. Avem anumite probleme ce țin de acumularea mijloacelor financiare pentru achitarea consumului curent la gaz. Pentru luna decembrie chiar astăzi am transferat mijloacele bănești și respectiv ne concentrăm pe achitarea consumului de gaz pentru luna ianuarie. Vorbim de sume destul de mari. 35 de milioane de dolari este deficitul de casă și în cazul în care vom avea o susținere din partea Guvernului, putem reduce această sumă până la 18 milioane de dolari (…) Noi avem o sumă de achitare către Energocom pentru consumul de gaz pe care l-am procurat când a fost perioada stării de urgență în lunile octombrie și noiembrie. Este vorba despre 10 milioane de dolari. Deci, noi suntem datori față de Energocom. Suntem la nivel de deficit de casă de 18 milioane de dolari.

Ne-am adresat la patru bănci. Astăzi am primit oficial de la o bancă un refuz, iar cu celelalte trei încă suntem în etapa de discuții. Cred că mâine vom avea încă o întâlnire. Discuțiile cu băncile au început în luna noiembrie. Permanent am discutat. Din luna noiembrie încercăm să convingem. Situația este cum este. Referitor la gaj, noi putem oferi foarte multe active”, a declarat Vadim Ceban.

Întrebat despre sesizările consumatorilor referitor la cifrele incluse în facturile de gaze naturale, când în facturile de plată a fost indicat un consum mai mic de gaz decât a fost consumat sau invers, președintele Consiliului de administrație al SA „Moldovagaz” afirmă că zilnic la centrul relații cu consumatorii al companiei sunt depuse „500 sau peste o mie de adresări”.

„Noi cunoaștem această problemă. Pot spune că în cazul în care sunt așa situații, noi rugăm consumatorii să se adreseze la centrul nostru pentru relațiile cu consumatorii și respectiv, să telefoneze la centru și noi vom rezolva această problemă. Sunt două cauze când consumatorilor le vin să plătească mai mult sau mai puțin. Fie n-a fost posibilitatea de a citi aceste date și s-a luat în calcul un consum prognozat similar perioadei anterioare. Și o cauză poate fi citirea datelor din controlorul a introdus datele atunci când a fost telefonat de către consumator la data respectivă, dar s-a mai consumat gaz. Trebuie să recunoaștem, sunt și erori omenești. Controlorii la fel sunt oameni și ei greșesc, dar noi foarte repede reacționăm dacă sunt așa cazuri (…). Noi zilnic avem, acum în perioada aceasta, când este vorba despre perioada de achitare. Când vorbim despre persoanele fizice de pe data de 10 ianuarie până pe data de 20 ianuarie, sunt foarte multe adresări la centrul nostru pentru relații cu consumatorii. Zilnic avem 500 sau peste 1000 de adresări. În perioada de iarnă se majorează aceste cereri”, a adăugat Vadim Ceban.

Vicepremierul Andrei Spînu a declarat marți, 11 ianuarie, în cadrul unei conferințe de presă, că suma avansului pentru luna ianuarie pe care trebuie să-l achite Moldovagaz către Gazprom constituie 63 de milioane de euro, menționând că Moldovagaz poate achita 30-35 de milioane de euro din această sumă. Astfel, vicepremierul susține că Moldovagaz poartă discuții pentru contractarea unui credit pentru achitarea integrală a avansului către Gazprom.

Începând cu 1 ianuarie curent R. Moldova achită cu 200 de dolari mai mult pentru mia de metri cubi de gaze naturale livrată de Gazprom, mai exact 646 de dolari. Astfel, Moldovagaz, care în următoarele zile trebuie să achite un avans de 63 de milioane de euro către Gazprom pentru consumul de gaze naturale în luna ianuarie, analizează opțiunea de creștere suplimentară a tarifelor la gaz. Vicepremierul Andrei Spînu susține că dacă va fi menținut acest preț, tariful la gaze pentru consumatorii finali ar putea ajunge la 14 lei și 70 de bani fără TVA. Spînu afirmă că în R. Moldova este în continuare stare de alertă privind criza gazelor și că Guvernul ia în calcul majorarea compensațiilor pentru cetățeni.

După data de 20 ianuarie, Moldovagaz ar putea să solicite ANRE-ului ajustarea tarifului la gazele naturale pentru consumatorii finali.