USMF „Nicolae Testemițanu” va premia cei mai buni studenți ai anului 2019

Studenții Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, cu cea mai bună reușită academică și activitate extracurriculară vor fi premiați în cadrul Galei Mediciniștilor Laureați 2019, ediția a VIII-a. Evenimentul este organizat de Asociația Studenților și Rezidenților în Medicină din R. Moldova, care, în acest an, celebrează cea de-a 20-a aniversare de la fondare.
Ceremonia va întruni peste 250 de invitați și se va desfășura, în premieră, în incinta Centrului Sociocultural Universitar (str. N. Testemițanu, 25), cu începere de la ora 19:00.
La Gală vor fi premiați cei mai activi studenți de la toate facultățile Universității, la următoarele categorii: Studii, Știință, Abilități organizatorice, Sport, Cultură și Voluntariat.
Potrivit organizatorilor, Gala Mediciniștilor Laureați reprezintă un gest de apreciere a performanţelor academice și extracurriculare ale studenților, dar şi de a motiva acei studenți care, prin pasiunile lor pentru diverse domenii contribuie direct la progresul și promovarea Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din R. Moldova.
În cadrul ceremoniei vor fi anunțate și rezultatele concursului Cel mai frumos cămin în haine de sărbătoare. În competiție s-au lansat opt cămine din Campusul studențesc al USMF „Nicolae Testemițanu”. Învingătorii vor primi diplome și premii bănești.
FOTO: usmf.md