Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Un garaj din Chișinău, plin…

Un garaj din Chișinău, plin cu trotinete electrice, a ars în totalitate

În seara zilei de 15 octombrie, pompierii din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au intervenit pentru a stinge un garaj cuprins de flăcări din Chișinău. Apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat la ora 20:43. Potrivit primelor informații, s-a auzit o explozie, iar ulterior garajul a fost cuprins de foc, informează IGSU.

La fața locului au intervenit 3 echipe de pompieri, care au stabilit că flăcările au cuprins un garaj unde se păstrau mai multe trotinete electrice la care au explodat acumulatoarele. Salvatorii au reușit lichidarea arderii către ora 21:02.

Totodată, în timpul lucrărilor efectuate, salvatorii au evitat riscul producerii a unei explozii, fiind evacuată din interiorul garajului afectat o butelie de gaz.

Victime nu au fost raportate, iar focul a distrus garajul cu suprafața de 60 de metri pătrați în totalitate și bunurile materiale păstrate în interior. Cauza și circumstanțele cazului urmează a fi stabilite ulterior de specialiști.