Principală  —  IMPORTANTE   —   Un convoi de 30 de…

Un convoi de 30 de camioane care transportă alimente uscate și medicamente se îndreaptă spre Ucraina – donație din partea Letoniei

Sursa foto: ministrul Apărării al Letoniei/ Twitter

Letonia donează Ucrainei alimente uscate, dispozitive medicale și medicamente în semn de solidaritate. Anunțul a fost făcut de ministrul apărării al Letoniei, Artis Pabriks.

Oficialul precizează că Letonia urmează să livreze Ucrainei și „un lot mare de muniție”.

„Peste 30 de camioane care conțin echipamente individuale donate de Letonia se îndreaptă spre Ucraina. Căști, alimente uscate, dispozitive medicale și medicamente. De asemenea, urmează să fie livrat un lot mare de muniție”, a spus Artis Pabriks într-o postare pe Twitter.

26 februarie 2022. Ziua a treia de război în Ucraina a început cu lupte grele pe străzile Kievului. O clădire dintr-o zonă rezidențială din Kiev a fost lovită de un obuz rusesc. Militarii ucraineni și civilii opun rezistență ocupanților ruși. Președintele Ucrainei a declarat că acum este momentul decisiv pentru aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană. Președintele rus Vladimir Putin și ministrul rus de Externe Serghei Lavrov au fost incluși pe lista de sancțiuni a Uniunii Europene.

Forțele ruse au lovit orașele ucrainene, inclusiv capitala Kiev, cu artilerie și rachete de croazieră sâmbătă, pentru a treia zi consecutiv, dar președintele Volodimir Zelensky a declarat că capitala Kiev rămâne în mâinile ucrainene.