Principală  —  IMPORTANTE   —   Ultima oră! Unde a fost…

Ultima oră! Unde a fost găsit pacientul cu COVID-19 care a fugit din spital și ce urmează

Locuitorul satului Dănceni, raionul Ialoveni, diagnosticat cu COVID-19, care în această noapte a fugit din Spitalul Clinic Republican „T. Moșneaga”, a fost găsit într-o locuință din orașul Ialoveni și deja a fost transportat înapoi la instituția medicală.

In formația a fost confirmată pentru Ziarul de Gardă de către Pavel Damaschin, șeful Inspectoratului de Poliție Ialoveni.

Potrivit acestuia, bărbatul a fost găsit într-o casă din orașul Ialoveni care aparține unei rude apropiate a acestuia, dar în care la acest moment nu se afla nimeni.

Întrebat cum și-a explicat pacientul gestul, Pavel Damaschin susține că odată localizat, nu a fost timp pentru a discuta cu persoana respectivă, având în vedere și faptul că este invectat cu COVID-19. Toate circumstanțele, precizează șeful IP Ialoveni, urmează a fi stabilite de către polițiștii din Chișinău în gestiunea cărora se află cazul.

Șeful IP Ialoveni spune că pacientul a fost transportat înapoi la spital de serviciul de medicină urgentă, ambulanța fiind însoțită de poliție. Pavel Damaschin dă asigurări că polițiștii care au intrat în contact cu acest pacient erau dotați cu toate echipamentele necesare de protecție și nu există riscul infectării acestora.

Locuitorul satului Dănceni a fugit în această noapte din Spitalul Clinic Republican „T. Moșneaga” din Chișinău, acolo unde s-ar fi aflat de joi, 26 martie, fiind diagnosticat cu COVID-19.