Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Președinta Maia Sandu, despre un…

Președinta Maia Sandu, despre un posibil atac al Rusiei asupra R. Moldova: „Astăzi pericolul este mai departe de noi decât era acum șase luni”

Președinta R. Moldova, Maia Sandu, susține că, actualmente, nu există pericole eminente pentru R. Moldova din partea Federației Ruse. Președinta afirmă că astăzi „pericolul este mai departe de noi decât era acum șase luni”.

Declarația a fost făcută în contextul în care șeful Serviciul de Informații și Securitate (SIS) al R. Moldova a spus la un post TV de la Chișinău că Rusia ar putea face o nouă ofensivă spre teritoriul țării noastre la începutul anului 2023.

„E adevărat că acest război, presupune riscuri pentru toată regiunea, dar mai ales pentru noi, țară aflată la hotar cu Ucraina. (…) Evident că noi trebuie să analizăm toate scenariile și avem soluții pentru toate scenariile, dar pentru moment, este important să spunem, nu există pericole eminente pentru R. Moldova datorită curajului armatei ucrainene. Astăzi putem spune că pericolul este mai departe de noi decât era acum șase luni”, a spus președinta Maia Sandu în cadrul unei emisiuni de la postul de televiziune Moldova 1.

În acest sens, președinta R. Moldova susține că țara noastră va continua să își consolideze sistemul de apărare și mizează în continuare pe sprijinul țărilor partenere.

„Din păcate, în toate aceste trei decenii (de independență n. red.) nu s-a investit în sistemul de apărare al țării. Acum noi facem eforturi și avem și anumite rezultate, dar minuni nu putem să facem. Vom continua să consolidăm sistemul de apărare al R. Moldova și contăm pe sprijinul țărilor care pot să ne ajute în acest proces.

(…) Trebuie să avem o discuție mai serioasă. Toți cei care se dau cu părerea la acest subiect ar trebui să-și asume responsabilitatea, să nu inducă în eroare cetățenii spunând că neutralitatea înseamnă să nu își consolidezi sistemul de apărare. Trebuie să ni-l consolidăm. Războiul din Ucraina a arătat că există riscuri, pericole adevărate pentru viața cetățenilor unui stat. Nu putem face minuni, dar se întâmplă lucruri, inclusiv a fost crescut bugetul pentru apărare, pentru că este nevoie să facem niște achiziții pentru mai multă siguranță”, a mai spus președinta Sandu.

Directorul Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Musteață, a declarat, pe 19 decembrie 2022, pentru un post TV de la Chișinău că „întrebarea nu este dacă Federația Rusă va face o nouă ofensivă spre teritoriul R. Moldova, dar când se va întâmpla acest lucru”, menționând că ar putea să aibă loc la începutul anului 2023.

Ulterior, în cadrul unei emisiuni, Alexandru Musteața, a venit cu anumite precizări în contextul declarațiilor sale, menționând că „SIS monitorizează tot ce se întâmplă în Ucraina, ce planuri sunt și încercăm să facem niște analize de risc pentru anul viitor”.

Războiul din Ucraina, din păcate, va continua în 2023 și el nu se va termina în 2022. Este un risc care ne afectează și pe noi. Așa cum vedem noi, Federația Rusă va încerca o nouă ofensivă spre Vest. Ofensiva spre Vest presupune că au un obiectiv clar încotro vor să continue lupta. Acest obiectiv ei l-au setat încă din 24 februarie. Acest obiectiv nu a fost schimbat de atunci până astăzi (…). Informația pe care o deține SIS, împreună cu partenerii, indică asupra faptului că în 2023 putem să ne așteptăm cu o probabilitate înaltă la o nouă ofensivă pe teritoriul Ucrainei spre Vest. Or, despre asta au vorbit și colegii de la Kiev și alți parteneri de-ai noștri din alte state”, a declarat Musteața.

Declarațiile șefului SIS de la Chișinău au fost comentate de președintele României Klaus Iohannis și de ministrul de Externe al României, Bogdan Aurescu. Klaus Iohannis a declarat, în cadrul unei conferințe, la București, că țara sa nu are informații despre faptul că Federația Rusă ar avea în plan să lanseze o ofensivă spre R. Moldova la începutul anului viitor, iar Bogdan Aurescu, a declarat luni, 19 decembrie, în cadrul vizitei oficiale în R. Moldova  nu crede „în astfel de construcții, care să pună în pericol în acest moment R. Moldova”.

Ulterior, Ministerul rus de Externe a spus că declarațiile șefului SIS, Alexandru Musteață, precum că Rusia ar putea ataca R. Moldova în 2023, au fost făcute cu scopul de a obține „sprijin financiar suplimentar de la sponsorii occidentali”.

„Încercarea de a obține sprijin financiar suplimentar de la sponsorii occidentali prin aruncarea unei alte „sperietori” nu a trecut, însă Alexandru Musteață a reușit să atragă atenția asupra agendei moldovenești”, a subliniat Ministerul rus de Externe, citat de presa rusă.