Peste 6 000 de polițiști vor fi antrenați în procesul de desfășurare a alegerilor prezidențiale: vor monitoriza „atent” deplasarea transportului
Peste 6 000 de polițiști vor fi antrenați în procesul de desfășurare a alegerilor prezidențiale din 1 noiembrie 2020. Anunțul a fost făcut vineri, 30 octombrie, de către șeful Inspectoratului General de Poliție.
„Peste 6 mii de angajați ai Poliției vor fi antrenați în procesul de desfășurare a alegerilor. Poliția va asigura securitatea tuturor persoanelor care vor participa la alegeri, acordarea asistenței organelor electorale și autorităților publice locale în vederea păstrării bunurilor materiale la consiliile și birourile electorale.
Între orele 7:00 – 21:00 va fi monitorizată deplasarea transportului în Moldova, transportului a cărui capacitate de transportare depășește opt locuri și a transportului rutier de persoane, curse regulate, care funcționează potrivit legislației. Vom monitoriza și respectarea măsurilor anti-Covid, astfel îndemnăm toți participanții la vot să respecte distanța socială de 1 m în incinta secțiilor de votare, să respecte cerințele președintelui secției de votare, să nu admită cazuri de prezentare la secția de votare cu semne de febră ori de nerespectare a regulilor, să respecte în perimetrul secțiilor de votare regula privind distanța socială și interdicția întrunirii în masă.
După finalizarea procesului de vot polițiștii vor restricționa accesul persoanelor străine în încăpere unde se va efectua numărarea voturilor și totalizarea rezultatelor alegerilor cu excepția membrilor Biroului electoral și observatorilor acreditați. Vom asigura paza sediilor judecătorilor în raza cărora se află la secțiile de circumscripție”, a declarat Sergiu Paiu, șeful Inspectoratului General de Poliție.
Alegerile prezidențiale vor avea loc la 1 noiembrie 2020.
Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.
Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.