Mirosul neplăcut din Chișinău: Apa râului Bâc este din nou de culoare albă

Cu toate că ieri, 30 august, în legătură cu mirosul neplăcut din ultimele zile din Chișinău, S.A. Apă-Canal Chișinău a informat că stația de epurare lucrează la parametrii normali, iar alte deversări și transportări de nămol nu există, fosta directoare a întreprinderii municipale, Veronica Herța, printr-o postare pe pagina ei de socializare face apel către angajații de la Apă Canal Chișinău, Ministerul Mediului și Inspectoratul Ecologic ca să se autosesizeze și să verifice starea lucrurilor, constatând că, la fel ca în luna septembrie 2016, apa râului Bâc este de culoare albă.


„Toate duc spre aceea că fie există o problemă la Stația de Epurare, fie cineva deversează direct în sistemul de canalizare cu depașiri majore a Concentrației Maxime Admisibile. După culoare apei și miros putem presupune „izvorul” problemei. Toate acestea aduc prejudiciu considerabil mediului și poate pare că nu ne privește, dar fiecare în timp o va resimți! Deoarece această apă este folosită la irigare și se întoarce pe masa noastră prin legumele și fructele pe care le consumăm noi și copiii noștri”, a scris Veronica Herța pe pagina de Facebook.

Cu toate acestea, reprezentanții S.A. Apă-Canal susțin că mirosul neplăcut din capitală nu este doar de la stația de epurare, iar procesul tehnologic de epurare a apelor uzate din municipiul Chişinău se efectuează în conformitate cu prevederile regulilor de exploatare tehnică a sistemelor de alimentare cu apă şi evacuare a apelor uzate din localităţi.

„Având în vedere că în ultimele zile miros neplăcut persistă în același moment, în mai multe zone ale orașului, când curenții de aer se mișcă într-o direcție, ceea ce rezultă că sursa de poluare și mirosul nu este neapărat determinat doar de activitatea Stației de Epurare”, explică S.A. Apă-Canal.

De asemenea, întreprinderea municipală se arată deschisă spre colaborări, menționând că atât persoane terțe, dar și reprezentanți ai organelor de stat competente pot vizita și inspecta stația de epurare, dar și efectua măsuri a emisiilor poluanților în aerul atmosferic pe teritoriul acesteia, inclusiv și în zonele unde persistă miros neplăcut din Chișinău. 

Foto: facebook.com/veronica.herta

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. nic

    Asai in toata Moldova. Veniti la Peresecina, rl. Orhei, sa vedeti ce se face pe ripa satului, mizerie si putoare totala. Am rugat ecologia orhei, din minister, raspunsul daca platiti, venim sa clarificam. Avem organizatie de curatirea apelor murdare, dar , cum apa murdara intra mai murdara ese, se adauga si himicate. Si asa 28 de ani nimic nu se hotareste, avem miscare ecologica , care se trezeste la alejeri, avemmm……………..

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *