Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Ministerul Muncii: „Îndemnăm beneficiarii de…

Ministerul Muncii: „Îndemnăm beneficiarii de pensii și alocații sociale de stat să ridice suportul financiar unic de 1 500 de lei”

Imagine simbol

Ministerul Muncii și Protecției Sociale anunță beneficiarii de pensii și alocații sociale de stat, stabilite până la 1 octombrie, al căror cuantum lunar nu depăşeşte 5 mii de lei, să ridice suportul financiar unic de 1 500 de lei, acordat de Guvern.

Beneficiarii ai căror prestaţii sociale sunt achitate prin intermediul oficiilor poștale pot solicita suportul financiar indiferent de ziua de plată a pensiei sau alocației, la orice oficiu poștal din țară, iar cei care dețin card bancar își pot ridica banii de la instituțiile bancare.

Potrivit reprezentanților Ministerului Muncii, până la data de 17 octombrie, din numărul total de beneficiari – circa 660 000, au primit deja suportul unic 554 585 de beneficiari.

Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) a comunicat luni, 3 octombrie, că a fost finanțat suportul unic în mărime de 1500 lei, iar valoarea finanțării depășește 988 milioane de lei.

Conform CNAS, suportul respectiv este destinat:

  • beneficiarilor de pensii pentru limită de vârstă,
  • beneficiarilor de pensii speciale,
  • beneficiarilor de pensii anticipate pentru carieră lungă,
  • beneficiarilor de pensii de dizabilitate,
  • beneficiarilor de pensii de urmaș,
  • beneficiarilor de pensii pentru vechime în muncă,
  • beneficiarilor de pensii unor categorii de angajați din aviația civilă,
  • beneficiarilor de pensii funcționarilor publici,
  • beneficiarilor de pensii unor categorii de angajați din domeniul culturii,
  • beneficiarilor de pensii militarilor în termen și membrilor lor de familie,
  • beneficiarilor de pensii participanților la lichidarea consecințelor avariei de la C.A.E Cernobâl,
  • beneficiarilor de pensii din rândurile structurilor de forță,
  • beneficiarilor de alocații sociale de stat.

Guvernul a aprobat la data de 23 septembrie o hotărâre cu privire la acordarea suportului financiar unic beneficiarilor de pensii și alocații sociale de stat.