Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Mai mulți moldoveni, blocați de…

Mai mulți moldoveni, blocați de zile întregi la frontiera dintre Polonia și Ucraina: Ce spune MAEIE

Mai multe persoane, cetățeni ai Republicii Moldova, sunt blocate de zile întregi la frontiera dintre Polonia și Ucraina, în timp ce se întorceau din Germania. Aceștia nu au fost lăsați să treacă granița din cazua restricțiilor impuse de statele străine în contextul pandemiei de coronavirus.

Ruda uneia dintre persoanele blocate a emis un mesaj Ziarului de Gardă în care a menționat că pe lângă cei mai patru moldoveni care se întorceau din Germania sunt și alți cetățeni ai R. Moldova, care, la fel, sunt limitați de a veni acasă.

,,Persoanele se deplasau spre casă din Germania până la data stabilită pentru închiderea hotarului, dar ținând cont de cozile de la vamă, au întârziat doar cu câteva minute și nu li s-a mai permis trecerea. Acum acești oameni, printre care și fratele meu, stau blocați între două hotare, fără mâncare, apă, loc de dormit, dorm în mașină și cel mai grav fără asistență medicală în stradă, nimănui nu-i pasă de cetățenii noștri”, ne-a comunicat Ludmila Armanu-Ghemu.

Reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) ne-au dat asigurări că sunt la curent despre cazul dat și fac tot posibilul ca cetățenii noștri să poată reveni acasă.

,,Ambasadele Republicii Moldova de la Varșovia și Kiev cunosc despre aceste cazuri și au făcut demersurile necesare către autoritățile statelor respective pentru a facilita tranzitul cetățenilor moldoveni. Măsurile ce vor fi întreprinse vor fi comunicate în cel mai scurt timp posibil și sugerăm celor implicați să rămână în legătură cu misiunea diplomatică de la Varșovia”, ne-a declarat colaboratorul Serviciului de presă al MAEIE, Sergiu Corcodel.

Mai multe state din lume au declarat stare de urgenţă din cauza noului coronavirus şi și-au închis temporar frontierele, inclusiv Republica Moldova.