Principală  —  IMPORTANTE   —   Efectele COVID-19. Moldoveni blocați în…

Efectele COVID-19. Moldoveni blocați în străinătate: Mesajele de disperare ale conaționalilor noștri

Republica Moldova
timpul.md

Pandemia de coronavirus și măsurile restrictive au dat peste cap întreaga lume. Deja sunt trei luni de când în orașul Wuhan din China a apărut un focar de boală cauzată de noul coronavirus, care s-a răspândit rapid în China și alte regiuni. În întreaga lume, cu 182 424 cazuri confirmate, se resimt pretutindeni efectele coronavirusului. De la fotbal la traficul aerian, de la industria auto la manifestările culturale. La ora actuală, 156 de state ,,găzduiește” COVID-19, inclusiv Republica Moldova unde sunt infectați 29 de persoane. Cea mai afectată țară din Europa rămâne a fi Italia, țara în care se află cea mai mare comunitate de moldoveni.

După ce Organizația Mondială a Sănătății a declarat pandemie de coronavirus din motiv că COVID-19 s-a răspândit la nivel global și majoritatea oamenilor nu au imunitate la el, multe state au luat măsurile necesare pentru prevenirea răspândirii virusului. Au fost închise granițe, sistemul de învățământ a fost sistat, traficul aerian a fost paralizat, oamenii sunt îndemnați să evite locurile aglomerate și să se autoizoleze la domiciliu, întreaga activitatea de rutină a populației a fost rudesă la zero.

Până a nu se decide ca țările afectate de coronavirus să-și închidă hotarele, unii dintre cetățenii Republicii Moldova care au plecat în străinătate, fie la muncă, în vizită sau vacanță, aveau două opțiuni: să revină acasă sau să rămână că poate situația se va ameliora.

Astăzi, un număr impunător de cetățeni ai Republicii Moldova au rămas blocați în state străine și nu pot ajunge acasă în contextl în care a fost sistat transportul internaţional de pasageri pe toate căile aeriene și terestre. Ziarul de Gradă a primit sute de mesaje în care cetățenii noștri solicită ajutor pentru a reveni acasă lângă cei dragi. Vă prezentăm câteva dintre mesajele recepționate:

,,Vă rog din toată inima, ajutați -mă să ajung acasă, la copilașii mei”

,,Sunt blocată în Germania. Am zburat pe 10 martie la sora mea, pe 10 zile. Pe data de 21 martie aveam bilet procurat înapoi în Republica Moldova, iar acum biletul îmi este anulat. Am apelat la diverse microbuze, autocare, nimeni nu reacționează. Sunt în panică. Am doi copii minori acasă. Concediul mi se termină pe 22 martie. Vă rog din inimă, ajutați -mă sa ajung acasă, la copiii mei. V-am scris în privat, pentru că în comentarii publice lumea comentează în batjocură, iau în râs durerea omului ajuns ca turist în țări străine și blocat fără bani, fără speranță de a se reîntoarce în țara natală. Ca mine sunt o foarte mulți moldoveni într-o astfel de situație. Vă rog din toată inima, ajutați -mă să ajung acasă, la copilașii mei. Îmi vine să rod pământul cu unghiile ca să pot ajunge acasă. Mulțumesc anticipat”, ne-a comunicat Tatiana Rusu.

,,Pe data de 22 februarie am venit în Italia pentru a vizita mormântul mămicăi. Am planificat vizita pentru 2 săptămîni. Pe 10 martie mi-am procurat bilet online, dar din data de 8 martie au fost anulate toate zborurile din Milano. La moment sunt în San Giuliano Milanese îi sunt stabilită la rude”, ne scrie Svetlana Pânzari.

,,Vă scriu din Germania. Mama mea a venit în ospeție la mine. Avea bilet de întoarcere pe data de 21 martie. Rămâne deocamdată la noi. Am luat un alt bilet spre Republica Moldova pe data de 4 aprilie. Vom vedea cum vor decurge lucrurile. O zi bună”, ne-a spus Natalia Cozmulici.

,,Prietena mea este blocată pe aeroportul Iernaţional Henri Coandă din Bucureşti. Poate are cineva idei cum poate să ajungă la Chișinău, taxi sau poate cineva este într-o asemenea situație’‘, a scris pe rețelele de socializare Ludmila Podlesnova.

,,Eu și soțul meu suntem blocați în Lanzarote, Canariy (Spania). Toate zborurile au fost anulate! De azi suntem în carantină. Avem dreptul sa mergem numai la farmacie și magazin. Suntem închiși în casă. Căt va dura nu știm. Sperăm să putem pleca la inceputul lunii aprile”, spune Ala Macari.

,,Au rămas copiii cu soții, iar tatăl meu este singur”

,,Mama și două surori de ale mele au venit pentru o saptămână la mine, în Italia. Suntem în Rom. Ei nu pot să se întoarcă acasă. Au rămas copiii cu soții, iar tatăl meu este singur în Republica Moldova acum. Așteptăm soluții!”, se arată în mesajul Silviei Năstase.

,,Soțul şi mama sunt blocați în Ziano di Fiemme, ei lucreaza sezonier, iar acum s-a terminat stagiunea. Exact în tumultul acestor evenimente. Mai sunt moldoveni acolo, la moment așteptăm”, povestește Victoria Vasilică.

,,Suntem în provincia Bergamo. Suntem stabiliți la niște prieteni. Compania aeriană cu care urma să venim acasă ne-a schimbat biletele pentru data de cinci aprilie. Nu suntem siguri dacă vom reuși să zburăm. Am plecat pe șapte martie și aveam bilet la întoarcere pe 26 martie. Apoi ni le-au schimbat pe cinci aprilie. Sunt sigură că sunt mai mulți cetățeni care și-ar dori să revină în țară”, ne-a povestit o moldoveancă, plecată în vizită în Italia.

,,Bună ziua la toată lumea din Republica Moldova. Ne aflăm acum în Italia. Suntem blocați de vineri și nu avem nici un răspuns. Sunt foarte multe camioane din Republica Moldova. Au fost și altele din alte state, dar având ajutor din partea autorităților țării lor au reușit să deblocheze toată situația. Deocamdată nu avem nici un răspuns, chiar dacă am fost la Poliția italiană. Ei ne-au spus doar că sunt în discuții cu Guvernul Republicii Moldova”, povestește pe rețelele de socializare un șofer moldovean blocat la frontiera Italiei, unde sunt și alte zeci de autocamioane moldovenești.

Aceastea sunt doar câteva dintre mesajele primite de Ziarul de Gardă de la cetățenii noștri din diferite colțuri ale lumii, care solicită ajutor autorităților moldovene pentru a ajunge acasă.

Reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) ne-au declarat că cele mai multe solicitări din partea moldovenilor recepționate de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale Republicii Moldova sunt din Italia, Germania și Spania.

,,Un număr exact de cetățeni care solicită ajutor nu putem să îl comunicăm, este imposibil, deoarece această cifră se modifică constant. Situația se schimbă la minut”, a declarat purtătorul de cuvânt al MAEIE, Sergiu Corcodel.

AICI sunt Misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale Republicii Moldova acreditate în străinătate ce poate acorda asistenţă oricărui cetăţean moldovean indiferent de statutul său în ţara în care se află.