Principală  —  IMPORTANTE   —   Licitația privind închirierea spațiilor comerciale…

Licitația privind închirierea spațiilor comerciale de la Aeroportul Internațional Chișinău: doar o companie și-a depus dosarul

Sursa foto: Chisinau International Airport

Perioada de depunere a cererilor de participare la licitația cu strigare pentru locațiunea activelor neutilizate destinate activității de Travel Retail & Food and Beverages de la Aeroportul Internațional Chișinău (AIC) s-a încheiat luni, 15 aprilie. Doar o companie și-a depus dosarul – Lagardere Travel Retail.

Miercuri, 17 aprilie, va avea loc licitația propriu-zisă și anunțarea câștigătorului.

ZdG a constatat că, în noiembrie 2023, la Chișinău a fost înregistrată o societate cu răspundere limitată – S.R.L. LAGARDERE TRAVEL RETAIL, a cărei fondator este Lagardere Travel Retail Sas. Lagardère Group este un conglomerat francez cu sediul în Paris, care deține diverse afaceri în media și, de asemenea, o participație indirectă de 15,1 % la compania aeronautică și de apărare EADS.

Prima licitație privind închirierea spațiilor comerciale de la Aeroportul Internațional Chișinău se află în vizorul Centrului Național Anticorupție. Agenția Proprietăți Publice (APP) și AIC au anunțat pe 19 februarie că s-a încheiat etapa de înregistrare la licitația cu strigare în vederea selectării unui locatar pentru spațiile comerciale ale AIC, iar din cauza că au participat doar două companii– Lagardere și Le Bridge, licitația a fost anulată. Directorul APP, Roman Cojuhari, a spus că prima licitație nu a asigurat o „concurență suficientă”, iar ministrul Andrei Spînu a considerat că licitația „a fost sabotată”. Anterior, în spațiul public s-au adus mai multe acuzații privind fraudarea acestei licitații.

ZdG a aflat că mai multe persoane din cadrul întreprinderii de stat AIC au fost audiate de angajați ai CNA în legătură cu licitația de la aeroport. Ar fi fost audiată, conform surselor ZdG, inclusiv Ecaterina Ștefan, persoană care figurează în caietul de sarcini elaborat pentru licitație, drept „persoană de contact”. Contactată de ZdG, aceasta însă a evitat să vorbească la subiect.

„Care-i scopul investigării dvs.? Contactații direct pe dânșii (CNA, n.r.) pentru toate detaliile. Eu nu pot să vă confirm că am fost audiată, nici să vă infirm. Nu figurez în vreun dosar penal”, a declarat pentru ZdG, Ecaterina Ștefan.

Pe 25 martie, reprezentanții AIC anunțau despre prelungirea termenului de depunere a cererilor de participare la licitație.

În intervalul de 11-25 martie, Lagardere Travel Retail a fost singura companie care a depus dosarul de participare la licitație, iar companiile care au solicitat clarificări la subiect au fost: Best Value, DFM, Lagardere Travel Retail, Avolta AG, Viorica Cosmetics, Moonglow, Adani Group și Aero Food.