Principală  —  IMPORTANTE   —   În căutarea indemnizațiilor unice de…

În căutarea indemnizațiilor unice de 16 mii de lei: „Așteptăm, dar fără rezultat. Nu știm nimic, știm doar să muncim”

Sursa foto: IMSP Spitalul Clinic Municipal de Copii Valentin Ignatenco/Facebook

Din 30 martie, persoanele care au contractat COVID-19 la locul de muncă, inclusiv angajații din sistemul medical, NU au mai primit indemnizația unică de 16 mii de lei.  Autoritățile motivează sistarea plăților prin faptul că anterior nu au fost alocați bani în acest sens, iar în fondurile de urgență ale Guvernului nu erau suficienți bani pentru oferirea indemnizațiilor. Autoritățile promit însă că persoanele din sectorul public care s-au infectat cu COVID-19 la locul de muncă își vor primi, într-un final, banii.


La 30 martie 2021, Ministerul Finanțelor (MF) a alocat din fondul de intervenție al Guvernului mijloace financiare în sumă de 56,1 milioane de lei pentru acordarea indemnizațiilor unice personalului medical infectat cu COVID-19. A fost ultima alocare de bani în acest sens. De atunci, autoritățile încearcă să găsească bani, dar și soluții.

Promisiunea MF: Angajații din sistemul public care s-au infectat cu COVID-19 la locul de muncă vor beneficia de indemnizație

„A fost necesar de a suplimenta fondurile de urgență ale Guvernului, ceea ce a fost posibil de realizat doar după rectificarea bugetului de stat pentru anul 2021. Astfel, urmare a rectificării bugetului (Legea nr.135 din 14 octombrie curent privind modificarea bugetului de stat pentru anul 2021), alocările în acest sens vor continua. Ministerul Finanțelor va asigura în continuare ca angajații din sectorul medical, precum și alți angajați din sectorul public care s-au infectat cu COVID-19 în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu să beneficieze de această indemnizație”, se arată în răspunsul oferit pentru ZdG de către reprezentanții MF.

La 30 septembrie curent, cabinetul de miniștri a aprobat modificări și completări la Legea bugetului de stat pe anul 2021. La 14 octombrie, legea a fost modificată de Parlament, astfel că, la scurt timp, ea a intrat în vigoare. Potrivit documentului, fondurile de urgență ale Guvernului au fost suplinite cu circa 495 de milioane de lei.   

Astfel, după șapte luni în care nu au fost alocați bani pentru indemnizații, MF a publicat pentru consultări publice proiectul hotărârii de Guvern cu privire la alocarea mijloacelor financiare. Proiectul hotărârii, potrivit reprezentanților MF, a fost elaborat în baza solicitărilor Autorităților Publice Centrale și Autorităților Publice Locale și prevede alocarea mijloacelor financiare din fondurile de urgență ale Guvernului, în sumă de 71 de milioane 216 mii de lei pentru acordarea indemnizației unice către 4451 de beneficiari. Majoritatea dintre cei care nu au primit banii sunt lucrători din domeniul medical.

„Din martie nu s-a achitat nimic. Ministerul Sănătății (MS) doar gestionează listele, care vin la noi lunar. Acestea au fost prezentate la MF spre achitare. Sperăm că o să ia foc, adică vor fi achitate, deoarece au fost făcute ultimele modificări la Legea bugetului de stat. Sperăm că o să fie dați bani pentru toate listele prezentate de MS”, a declarat pentru ZdG Lilia Gantea, secretara de stat a MS.

„Știți cum, cei de sus promit, dar noi, cei care muncim nu avem când să așteptăm”

Unii angajați medicali susțin că s-au infectat cu COVID-19 în perioada în care se alocau mijloace financiare pentru indemnizații. Cu toate acestea, până acum, nu au primit banii promiși. Este și cazul unei asistente medicale din cadrul unei instituții medicale din Chișinău, care a fost confirmată cu COVID-19 în februarie curent.

„M-am îmbolnăvit la 20 februarie 2021. Am făcut febră, m-am testat, iar rezultatul a fost pozitiv. Am fost internată trei săptămâni în spital, iar ulterior m-am lecuit la medicul de familie. Mai apoi am revenit la muncă. Indemnizația … s-a promis… atunci se alocau bani pentru indemnizații. Medicul epidemiolog ne-a informat că toate documentele sunt trimise la minister și să așteptăm, dar fără rezultat, nu știm nimic, știm doar să muncim. Nici alți colegi nu au primit indemnizația. Din câte știu, cei care au fost bolnavi la începutul lunii decembrie 2020 au primit și gata, mai mult nimeni nu a primit. Din ianuarie încoace cei care au fost bolnavi nu au primit”, ne-a mărturisit o asistentă medicală care, alături de colegii săi, de la începutul pandemiei tratează pacienți cu COVID-19.

Întrucât infecția afectează persoanele pe termen lung, în special pe cele care fac o formă gravă a bolii, cum s-a întâmplat și în cazul asistentei medicale cu care am discutat, indemnizația de 16 mii de lei ar fi de mare ajutor, pentru acoperirea costurilor medicamentelor. 

„Eu și acum primesc medicamente, deoarece mi-au rămas sechele după COVID-19. Medicamentele pe care le primesc nu sunt compensate de medicul de familie. Cu salariile noastre și cum lucrăm… personal nu ajunge. Parcă aș fi vrut să mă eliberez, dar cum se spune – nu fugim atunci când e incendiu, trebuie de ajutat și rămânem să muncim. Știți cum, cei de sus promit, dar noi, cei care muncim, nu avem când să așteptăm, dar muncind așteptăm. Sincer vă spun, muncim cât ne țin puterile, cât mai avem sănătate. Îmi este milă de pacienți, multă lume suferă, și noi am suferit, și noi greu am trecut. E strașnic să treci prin așa ceva, dar Dumnezeu a avut grijă și ne rugăm de fiecare dată lui Dumnezeu pentru fiecare bolnav și pentru noi să ne țină sănătoși, să facem față lucrurilor”, ne-a spus asistenta medicală, dezamăgită de atitudinea autorităților.

„Toate persoanele care s-au vaccinat și cele care nu s-au vaccinat beneficiază de indemnizația dată”

La 21 octombrie curent, Parlamentul a aprobat modificări ale legislației, în prima lectură, care prevăd că doar lucrătorii medicali vaccinați împotriva COVID-19 ar putea beneficia de indemnizația unică de 16 mii de lei. Proiectul urmează să fie votat în lectură finală.

Pot să vă răspund cert. Până la data intrării în vigoare a modificărilor la Legea nr. 69/2020 cu privire la instituirea unor măsuri pe perioada stării de urgență în sănătate publică, toate persoanele care s-au vaccinat și cele care nu s-au vaccinat beneficiază de indemnizația dată. Cum intră în vigoare legea, de atunci, din acea dată se iau în considerare doar persoanele vaccinate”, a menționat Lilia Gantea.  

În 2021, au fost alocați de două ori bani din Fondul de intervenție al Guvernului pentru acordarea indemnizațiilor unice – în ianuarie și în martie. Au primit indemnizații 6074 de persoane și au fost alocați în acest sens 97,1 milioane de lei. În ianuarie, Ministerul Finanțelor a alocat peste 41 de milioane de lei pentru acordarea indemnizațiilor unice în sumă de 16 mii de lei personalului medical infectat cu COVID-19, precum și altor angajați care s-au infectat în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, iar în martie – 56 de milioane 160 de mii de lei pentru acordarea indemnizațiilor personalului medical. În 2020, au primit indemnizații 9059 de persoane și au fost alocați 144,9 milioane de lei. Potrivit Ministerului Sănătății, de la începutul pandemiei și până pe 3 noiembrie curent, în R. Moldova s-au infectat 341 675 de persoane.  

Indemnizația unică în mărime de 16 mii de lei a fost stabilită prin Legea cu privire la instituirea unor măsuri pe perioada stării de urgență în sănătate publică și modificarea unor acte normative din 21 mai 2020. Potrivit legii, indemnizația unică este destinată angajaților infectați cu COVID-19 ai Agenției Naționale de Sănătate Publică, ai instituțiilor/subdiviziunilor medicale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării, Administrației Naționale a Penitenciarelor, instituțiilor medico-sanitare publice spitalicești, de asistență medicală urgentă prespitalicească, de asistență medicală primară. Totodată, indemnizația a fost stabilită și pentru angajații altor instituții bugetare și instituții medico-sanitare publice care s-au infectat cu COVID-19 în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu.