[Foto-Reportaj] Marea Adunare Națională. ,,A venit timpul ca R. Moldova să-și regăsească identitatea națională”
Piaţa Marii Adunării Naţionale a împânzită, la 5 iulie curent, de tricolorul României și românii veniți din toate colţurile țării, dar şi de peste Prut, care s-au reunit pentru a susține Unirea R. Moldova cu România.
Participanţii la eveniment au interpretat cântece patriotice şi scandat: „Vrem unire!”, „Basarabia, pământ românesc”.
„Unirea cu România înseamnă un viitor mai bun, perspective, condiții de viață mai normale și mai puțină corupție. Viitorul nostru e alături de România, de frații noștri”, ne-a spus Alexa Portas, studentă. „Noi suntem cei care trebuie să ne alegem viitorul, dar să nu acceptăm dezastrul și îndemnul politicienilor de a părăsi țara. Vedem cum situația în care ajunge țara nu face decât să ne izgonească din propria casă, propria țară…”, a explicat prietenul tinerei, Ion Dulgheru.
„R. Moldova este o parte din inima ruptă a României. Rana sângerează și doare pentru că suntem departe unul de altul”, este de părere Ina Camâș, pensionară.
Potrivit lui Constantin Rotari, pensionar, România este sora Moldovei, care „ne va ajuta să intrăm direct în familia Uniunii Europene. A venit timpul ca R. Moldova să-și regăsească identitatea națională și să se alăture fraților din România”.
Menționăm că în cadrul Marii Adunări Naţionale oamenii au semnat actul unirii. Semnatarii apelului susțin că unica șansă de revenire în familia popoarelor europene este reunificarea R. Moldova cu România. După Marea Adunare Națională, oamenii, cu suflet român, au pornit, pe jos, spre București, într-un marș dedicat lui Ștefan cel Mare.
Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.
Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.