Principală  —  IMPORTANTE   —   FOTO/ Ce au descoperit arheologii…

FOTO Ce au descoperit arheologii spre finalul primei zile de cercetare a drumului pavat vechi de pe strada 31 August 1989

Sursa foto: Agenția Națională Arheologică

Angajații Agenției Naționale Arheologice (ANA) au demarat marți, 21 martie, documentarea și studierea vechiului drum pavat cu piatră de pe strada 31 August 1989. Spre finalul primei zile de cercetare, conform Agenției, a fost curățată o porțiune de drum cu o lungime de aproape 20 metri și o lățime de circa 4 metri din imediata apropiere a Muzeului Național de Artă a Moldovei.

„Cu toate că este prematur să formulăm concluzii privind structura și amenajarea pavajului, se observă clar că în zona examinată există un segment lat de aproape 3 metri pavat cu pietre de granit. Alături de acesta, spre marginea de nord a drumului, se găsește un strat de pavaj lat de circa un metru format din piatră de calcar, având inserții ocazionale de gresie. Câteva pietre din gresie semnalate pe latura nordică provin de la bordura drumului vechi. De asemenea, alăturat drumului a fost semnalată o structură mică din cărămidă veche, care urmează a fi investigată în zilele următoare”, arată o notă informativă a Agenției Naționale Arheologice.

Strada 31 August 1989, în perimetrul străzilor Pușkin și Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, ar putea deveni pietonală, după ce sub asfalt a fost descoperit un caldarâm care datează din perioada mandatului lui Carol Schmidt. Despre asta a anunțat primarul capitalei, Ion Ceban, după un val de reacții în mediul online.

Luni, 20 martie, angajații Agenției Naționale Arheologice au demarat lucrările de curățare și punere în valoare a caldarâmului descoperit sub asfaltul de pe strada 31 August 1989 din Chișinău. Potrivit specialiștilor în Arheologie, prima pietruire a caldarâmului din centrul Chișinăului, de pe strada 31 august 1989, datează din 1868 – 1870 și a fost făcută în perioada mandatului lui Carol Schmidt.

Strada 31 August 1989 a intrat în reparație capitală la începutul lunii aprilie 2022. Conform contractului de execuție, lucrările urmează a fi finalizate la sfârșitul anului 2023.