EDITORIAL Cine tulbură apele la Nistru?

Rusia deține în R. Moldova un arsenal întreg de trupe pro-ruse (politică, business, armată, securitate…), mai puțin pretențioase și costisitoare decât cele militare, pe care, în dependență de caz și situație, le poate oricând mobiliza, inclusiv în săvârșirea unor schimbări de putere în stat (pe cale democratică)… Dar nu aici trebuie să ajungă Rusia în relațiile cu noi.

Am ajuns s-o trăim și pe asta: nici măcar o săptămână fără provocări la Nistru. Cineva vrea cu tot dinadinsul să mai dea o dată „foc” Transnistriei. Cuiva i se pare prea puțin ceea ce s-a întâmplat la Nistru în 1992, comparativ cu ceea ce se întâmplă azi în Ucraina?

Sunt aproape două luni de când regiunea transnistreană este supusă unei serii întregi de somații și „incidente”, care se țin lanț de la începerea războiului în Ucraina, implicând „persoane necunoscute” (deși, pe rețelele de socializare, s-au făcut de fiecare dată aluzii directe în adresa serviciilor speciale ruse), care caută să provoace suspiciuni și temeri că războiul din Ucraina s-ar putea extinde dincolo de granițele ei și destabiliza și R. Moldova. Amintim aici de alertele cu bombă în școlile din Transnistria, urmate de „minarea” mai multor instituții medicale din regiune, dinamitarea antenelor de la Centrul de Radiocomunicații de la Maiaki (Grigoriopol), atacul cu aruncătoare de grenade asupra sediului MGB (securității transnistrene) din Tiraspol, deflagrația din aria unității militare de la Parcani, alte două atacuri cu dronă asupra pistei de decolare la aerodromul de la Vărăncău (Rîbnița) și ultimul, deocamdată, caz pe lista atentatelor – atacul de vinerea trecută asupra comisariatului militar din Tiraspol, când două persoane ar fi aruncat cu cocktailuri Molotov asupra clădirii. La fel ca și în toate celelalte cazuri, Tiraspolul a declarat că atacatorii care tulbură apele la Nistru nu au fost identificați.

După fiecare din aceste „incidente”, Rusia și Ucraina s-au acuzat reciproc pe marginea celor întâmplate. În timp ce Moscova le-a calificat drept o încercare a Kievului de a ataca Transnistria, autoritățile ucrainene și occidentale au replicat cu faptul că toate aceste acțiuni sunt „operațiuni sub steag fals al Rusiei”, care, având întreg controlul asupra regiunii, urmărește să dea vina pe Ucraina că ar pune la cale atragerea R. Moldova în războiul cu Rusia și să semene panică în rândul populației, atât pe partea stângă, cât și pe cea dreaptă a Nistrului. Mai mult: că Moscova (și Tiraspolul, evident) și-ar dori, prin aceste incidente, să provoace posibile confruntări între cele două maluri de Nistru, precum reușise în 1992. Nu s-a întâmplat, însă. Lumea, se vede, a însușit mai bine decât se așteptau provocatorii acestor „incidente” lecția anului 1992. Teama de război – da, a rămas. Dar nu mai mult.

După două luni, lumea și-a mai revenit, nu e ca în primele zile când se agitase nu doar populația din stânga Nistrului, făcând „cozi” la așa-zisa vamă transnistreană, ci și o serie de ambasade străine, care și-au apelat cetățenii să se abțină de la călătorii în zona transnistreană, iar cei aflați acolo – să părăsească neîntârziat Transnistria. R. Moldova trecuse, în 1992, prin experiența unui război similar cu cel al Ucrainei și era clar care ar putea fi urmările. Da, relațiile Moscovei cu Chișinăul nu erau, poate, atât de încrâncenate ca cele de acum ale Moscovei cu Kievul și nici Elțin, evident, nu era Putin. Dar, în rest, toate au fost ca și în cazul de azi al Ucrainei: un război nemotivat împotriva R. Moldova, după aceleași reguli neinspirate ale Moscovei, un război care rămâne neîncheiat și după 30 de ani – ani în care s-au schimbat, la Chișinău și Moscova, mai mulți președinți, guverne, miniștri de Externe, formate de negocieri, dar mai departe de semnarea unui acord de încetare a focului nu s-a mers. Luptele, formal, s-au încheiat, războiul – nu. Negociem prost?

În 30 de ani, nu am avansat, practic, în negocierea și rezolvarea problemei transnistrene, dar nici ceea ce avem în Ucraina nu s-a întâmplat. Nu a mers pe tăiș de sabie nici Chișinăul, nici Moscova. Va fi altfel, în noua situație geopolitică, cu toate provocările la Nistru și în condițiile războiului din Ucraina, care nu vrea să țină cont decât de interesele Rusiei? La ultima întrevedere de la Varnița din 28 aprilie, curent, (Serebrian-Recean-Krasnoselski), deși s-a pronunțat pentru menținerea stării de pace la Nistru, Tiraspolul a readus pe agenda zilei problema separării Transnistriei de R. Moldova, dar printr-un „divorț civilizat… Sunt convins de faptul că vom fi un stat recunoscut, dar acest lucru să se întâmple prin negocieri…” Este declarația lui Krasnoselski pentru presa regională imediat după întrevedere. Deci „varianta Donbas” – asta ar fi opțiunea și miza Tiraspolului pentru Transnistria, dar „în mod pașnic…”. Ca în Donbas, fără ca R. Moldova să fie atacată? E posibil? E real ca Rusia să se abțină, în condițiile unui război agresiv ca în Ucraina, de invadarea Republicii Moldova?

Semnul de întrebare, deocamdată, rămâne, deși poziția unanimă a conducerii R. Moldova și a oficialilor europeni și occidentali e că nu ar exista „niciun indiciu” că R. Moldova s-ar confrunta „la ora actuală” cu vreo amenințare militară din partea Rusiei. Să dea Domnul. Dar în condiții de război e greu să prezici ceva. Și, totuși, există sau nu motive din care Rusia nu ar agresa R. Moldova și nici recurge la forță în rezolvarea prolemei transnistrene? Ar exista mai multe raționamente, dar trei sunt mai importante. Unu: statutul de neutralitate al R. Moldova (fără să intrăm în detalii), pe care Moscova s-ar putea să nu-l neglijeze nu pentru că nu ar vrea, ci pentru că nu i-ar face bine (ca imagine) în situația în care a atacat Ucraina tocmai pentru faptul că refuzase neutralitatea. Doi: Rusia nu are argumente pentru agresarea R. Moldova, care nu trebuie denazificată, care nu comite „crime” în Transnistria, nu deține arme nucleare și nu prezintă riscuri pentru securitatea Rusiei. Și trei: Rusia deține în R. Moldova un arsenal întreg de trupe pro-ruse (politică, business, armată, securitate…), mai puțin pretențioase și costisitoare decât cele militare, pe care, în dependență de caz și situație, le poate oricând mobiliza, inclusiv în săvârșirea unor schimbări de putere în stat (pe cale absolut democratică), fără să se compromită așa ca în Ucraina. Dar nu aici trebuie să ajungă Rusia în relațiile cu noi.