Cum va fi vremea vineri, 24 aprilie
Vineri, 24 aprilie, în R. Moldova, vremea va fi fără precipitații, prognozează meteorologii. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, se așteaptă cer variabil pe întreg teritoriul țării.
În orele nocturne și ale dimineții, izolat, se prevăd înghețuri cu intensitatea de -3..-1°C.
După o zi cu cod galben, vântul va sufla din nord-vest, slab până la moderat, cu viteze de 7-12 m/s.
În centrul țării, temperaturile vor urca până la 16 grade Celsius, iar minimele vor coborî până la 4 grade.
În nordul R. Moldova se vor înregistra maxime de până la 13 grade Celsius, cu minime de 1°C.
În sud, valorile termice maxime vor atinge 18 de grade Celsius, în timp ce minimele vor fi de până la 6 grade Celsius.