Contractele individuale de muncă ale directorilor adjuncți din școlile publice, care n-au fost selectați prin concurs, vor înceta la 7 septembrie. MEC urmează să pună în aplicare noile prevederi ale Codului educației
Contractele individuale de muncă ale directorilor adjuncți care n-au fost selectați prin concurs vor înceta la 7 septembrie, a anunțat Ministerul Educației și Cercetării (CEC), precizând că va pune în aplicare noile prevederi ale Codului educației referitoare la ocuparea funcțiilor de director adjunct în instituțiile publice de învățământ general.
În următoarele șase luni, instituțiile publice de învățământ general vor organiza concursuri pentru ocuparea funcțiilor vacante de director adjunct, în baza regulamentului aprobat de MEC.
Potrivit ministerului, la momentul promovării modificărilor legislative, peste 65% dintre directorii adjuncți din instituțiile publice de învățământ general ocupau funcția fără să fi fost selectați prin concurs. Aproape 39% erau angajați pe perioadă nedeterminată, iar 27% exercitau funcția în regim de interimat.
„Încetarea raporturilor de muncă va fi constatată prin ordinul directorului instituției. Persoanele vizate vor fi informate despre această decizie în termen de cel mult cinci zile lucrătoare. Pentru ca activitatea instituțiilor să se desfășoare fără întreruperi la începutul anului de studii, directorii școlilor vor desemna directori adjuncți interimari, concomitent cu emiterea ordinelor de încetare a raporturilor de muncă. Aceștia vor exercita atribuțiile funcției pentru o perioadă de cel mult șase luni, până la ocuparea posturilor prin concurs”, se arată în comunicatul de presă.
MEC scrie că recomandă ca în funcția de director adjunct interimar să fie desemnată aceeași persoană al cărei contract a încetat. „Dacă situația instituției impune o altă soluție, directorul va trebui să își argumenteze decizia”, a menționat MEC.