Principală  —  Ştiri  —  Social   —   BERD oferă 50 milioane de…

BERD oferă 50 milioane de dolari în scopul aprovizionării cu gaze naturale a R. Moldova, în caz de necesitate

Prim-ministrul Ion Chicu și directorul general BERD pentru Europa de Est și Caucaz, Matteo Patrone, au semnat astăzi, 11 decembrie, un aranjament financiar care va permite procurarea rezervelor de gaze naturale, în valoare de 50 milioane de dolari, în scopul aprovizionării cu gaze naturale a R. Moldova, în caz de necesitate.

„Asistăm la un eveniment foarte important pentru R. Moldova, de semnare a unui acord privind asistența financiară în caz de necesitate a procurării gazelor naturale după 1 ianuarie 2020, în cazul în care aprovizionarea cu gaze pe traseul tradițional, prin Ucraina, nu va fi posibilă din cauza unei posibile neînțelegeri dintre părțile terțe. Contăm că operatorii respectivi vor ajunge însă la un numitor comun din 1 ianuarie și primi gaze naturale pe traseul tradițional”, a declarat prim-ministrul Chicu.

„Mecanismul financiar asupra căruia am convenit astăzi este încă o demonstrație a angajamentului BERD față de Moldova. Acesta combină, în mod exemplar, ceea ce înseamnă BERD și ceea ce putem oferi Moldovei și oamenilor săi”, a declarat la rândul său Matteo Patrone.

Contractul de tranzit al gazelor naturale semnat între Ucraina și Federația Rusă expiră la 31 decembrie 2019, iar cele două țări nu pot ajunge la o înțelegere privind reînnoirea acestuia. În condițiile respective, potrivit unor politicieni din opoziție și experți de la Chișinău, de la 1 ianuarie 2020, R. Moldova riscă să rămână fără gaze naturale și fără energie electrică. De cealaltă parte, autoritățile îndeamnă cetățenii să-și păstreze calmul.