Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Avocatul Poporului va analiza circumstanțele…

Avocatul Poporului va analiza circumstanțele în care a decedat soldatul în termen pe un poligon al Armatei Naționale

Avocatul Poporului anunță că s-a sesizat din oficiu cu privire la decesul soldatului în termen, care s-a produs la 4 aprilie 2024 pe unul din poligoanele Armatei Naționale, „având în vedere importanța socială a cazului”.

Potrivit unui comunicat al Oficiului Avocatului Poporului, datele preliminare plasate de Centrul Operațional de Comandă, arată că incidentul tragic s-ar fi produs în timpul desfășurării antrenamentelor, la 4 aprilie 2024, la ora 12:13. Se presupune că soldatul și-ar fi pus capăt vieții cu arma din dotare.

Avocatul Poporului va analiza și documenta circumstanțele ce au condus la decesul soldatului prin prisma art.2, 3 al CEDO, măsurile întreprinse în urma incidentului, precum și orice alte informații relevante în acest sens”, se arată în comunicat.

Această sesizare ex-officio are ca scop asigurarea respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, inclusiv a militarilor în cadrul Armatei Naționale, și este parte a angajamentului continuu al Avocatului Poporului de a monitoriza acțiunile autorităților publice în vederea protejării demnității umane și respectării principiilor statului de drept”, mai notează Avocatul Poporului,

Ministerul Apărării a anunțat joi, 4 aprilie, că un soldat în termen a decedat la unul din poligoanele Armatei Naţionale și că, potrivit rezultatelor preliminare ale anchetei, tânărul s-ar fi sinucis cu arma din dotare.

Soldatul a fost încorporat în serviciul militar în termen în decembrie 2023. Ministerul Apărării a informat organele abilitate şi a transmis toate materialele referitoare la cazul dat procuraturii.

Concomitent, o comisie specială a Armatei Naţionale efectuează o cercetare de serviciu privind circumstanţele incidentului.