Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Au fost prinși trei cetățeni…

Au fost prinși trei cetățeni străini care voiau să intre ilegal în R. Moldova

Polițiștii de frontieră au documentat trei cetățeni străini, un iranian și două turcoaice, care intenționau să intre ilegal în R. Moldova, folosindu-se de documente de călătorie falsificate sau care aparțineau altor persoane.

Ieri, în jurul orei 19:20, în fluxul de călători ai rutei Istanbul-Chișinău, polițiștii de frontieră au identificat un iranian care s-a legitimat cu pașaport și carte de identitate emise de autoritățile cehe. În urma controlului de frontieră, s-a constatat că cartea de identitate cehă, eliberată în 2013, conținea semne de falsificare, iar pașaportul a apărut în baza de date Interpol, figurând ca document furat. Cercetările suplimentare au scos la iveală și pașaportul original al cetățeanului străin, acesta fiind depistat în bagajul de mână. Pe faptul celor descoperite, actele au fost ridicate și transmise spre expertiză, iar iranianul de 30 de ani a primit refuz de intrare în R. Moldova și întors cu următoarea cursă aeriană în Turcia.

În cel de-al doilea caz, semnalat la data de 10 octombrie curent, în punctul de trecere Palanca, polițiștii de frontieră nu au permis intrarea în țară a două cetățene a Turciei. Tinerele cu vârste de 16 și 18 ani, au prezentat la control paşapoarte turcești în care erau aplicate vize pentru Marea Britanie, falsificate. În baza acestui fapt, cât și din motiv că nu și-au putut argumenta scopul călătoriei în R.Moldova, polițiștii de frontieră au luat decizia de neautorizare a intrării în țară.