• Amenzi de peste 300 de mii de lei și 145 de încălcări constatate de către ANI, în primele 9 luni din 2020

    Amenzi de peste 300 de mii de lei și 145 de încălcări constatate de către ANI, în primele 9 luni din 2020
    vizualizări
    28 octombrie 2020 | 11:18

    În primele 9 luni ale anului 2020, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a aplicat amenzi de peste 300 de mii de lei. Datele se conțin în Raportul de activitate pentru perioada ianuarie-septembrie 2020, publicat de ANI.

    Conform datelor din raport, Autoritatea a examinat un total de 550 de sesizări și petiții cu privire la incidente de integritate.

    Potrivit documentului, inspectorii de integritate au supus verificărilor circa 1882 de declarații de avere și interese personale, dintre care 1332 au fost inițiate din oficiu, prin ordinul emis de Președintele ANI, iar alte 550 de declarații de avere și interese personale au fost examinate în cadrul verificărilor obișnuite.

    În perioada celor 9 luni ale anului 2020, Inspectoratul de Integritate a emis 232 de acte de constatare, dintre care în 145 de acte au fost constatate încălcări, cu creștere substanțială de 2 ori mai mult față de numărul actelor emise în perioada similară a anului 2019.

    Pentru încălcările admise de subiecții declarării, inspectorii de integritate au inițiat 194 de cauze contravenționale și au întocmit 144 de procese verbale cu privire la contravenție, în baza cărora au aplicate amenzi în sumă totală de 303 500 lei.

    Totodată, Direcția juridică a reprezentat Autoritatea în 140 de ședințe de judecată, câștigând astfel 44 de dosare (6 dosare definitive), iar din cele 14 dosare pierdute, doar 1 dosar a fost pierdut definitiv în ultimă instanță.

    Pe parcursul celor nouă luni ale anului 2020, Autoritatea a emis 343 de certificate de integritate.

    La fel, funcționarii ANI au participat în calitate de formatori, în 40 de activități instructive, unde au fost instruiți peste 3500 de subiecți, fiind distribuite 3000 de materiale informative și 1900 ghiduri.

    În baza actelor de constatare emise de către inspectorii de integritate și a acțiunilor suplimentare întreprinse, ANI și-a transparentizat activitatea în 149 de comunicate, resetând astfel procesul de comunicare și informare mai operativă cu reprezentanții Media și ai societății civile.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    DOC/ Până la 15 ianuarie, Judecătoria Chișinău și Curtea de Apel Chișinău vor activa în regim special. Dispozițiile, semnate de către președinții de instanță

    Judecătoria Chișinău va activa în regim special pe perioada stării de urgență în sănătate publică instituită în R. Moldova. Astfel, de la 1 decembrie 2020 și până la 15 ianuarie 2021, în scopul prevenirii răspâ…
    DOC/ Până la 15 ianuarie, Judecătoria Chișinău și Curtea de Apel Chișinău vor activa în regim special. Dispozițiile, semnate de către președinții de instanță

    Mesajul postat de fostul ministru al Educației, Igor Șarov, după ce maestrul Doga a anunțat că se află la spital

    La scurt timp după ce maestrul Eugen Doga a anunțat despre spitalizarea fostului ministru al Educației, Igor Șarov, fostul conducător al ministerului de Educație a postat luni seară un mesaj pe Facebook în care…
    Mesajul postat de fostul ministru al Educației, Igor Șarov, după ce maestrul Doga a anunțat că se află la spital

    FOTO/ Drumuri din Ștefan Vodă, acoperite de zăpadă. Anunțul făcut de autorități

    Luni au căzut primii fulgi de zăpadă din acest sezon rece, iar la Ștefan Vodă continuă să ningă și la această oră, anunță responsabilii de la Inspectoratul Național de Securitate Publică al IGP. Din cauza preci…
    FOTO/ Drumuri din Ștefan Vodă, acoperite de zăpadă. Anunțul făcut de autorități

    Liderul PDM, Pavel Filip, s-a întâlnit cu președintele ales al R. Moldova, Maia Sandu

    Liderul PDM Pavel Filip și președintele ales al R. Moldova Maia Sandu, au avut luni o întrevedere, în cadrul căreia au „discutat momentul politic actual și eventuale scenarii post-electorale”. Anunțul a fost fă…
    Liderul PDM, Pavel Filip, s-a întâlnit cu președintele ales al R. Moldova, Maia Sandu

    Fost ministru al Educației, internat la spital. Anunțul făcut de către maestrul Eugen Doga

    Maestrul Eugen Doga a anunțat luni, 30 noiembrie, printr-un mesaj postat pe pagina de Facebook că fostul ministru al Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, este internat la spital. Deși inițial, maestru…
    Fost ministru al Educației, internat la spital. Anunțul făcut de către maestrul Eugen Doga

    Ce spune PAS despre faptul că președinta aleasă a R. Moldova va avea un consilier prezidențial anterior condamnat penal

    „Veaceslav Negruță a fost condamnat în anul 2015 de o justiție nedreaptă, la comandă politică”. Asta spun reprezentanții Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) despre faptul că viitorul consilier prezid…
    Ce spune PAS despre faptul că președinta aleasă a R. Moldova va avea un consilier prezidențial anterior condamnat penal