Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Activiștii civici au identificat sute…

Activiștii civici au identificat sute de gherete care vând ilegal produse din tutun

Activiștii civici Ion Andronache și Rodion Gavriloi au identificat circa 330 de gherete din Chișinău în care deja de două luni se vând ilegal produse din tutun, chiar dacă potrivit modificărilor din 1 ianuarie cu privire la controlul tutunului, unii agenți economici nu au voie să comercializeze produse din tutun la o distanță mai mică de 200 de metri de la instituțiile de învățământ și cele medico-sanitare.

Activiștii civici au organizat astăzi, 4 martie, o conferință de presă în care au declarat că au expediat 56 de petiții către Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) prin care au sesizat gheretele care nu respectă condițiile de amplasare față de instituțiile de învățământ și cele medico-sanitare.

Pe lângă cele circa 330 de gherete din Chișinău, activiștii au mai depistat alte 17 gherete în or. Cahul, 10 gherete în or. Hâncești, patru în or. Strășeni și două gherete în or. Ialoveni.

„Cu siguranță există și alte orașe, cum ar fi or. Bălți, unde sunt astfel de gherete, doar că noi n-am reușit să le identificăm”, a spus activistul Rodion Gavriloi.

Conform datelor prezentate de activiștii civici, gheretele din or. Chișinău care nu respectă rigoriile de amplasare sunt în posesia a șapte agenți economici: MOLDPRESA GRUP S.R.L, AKM-VETERAN S.R.L, CEBACOT S.R.L, LEOVAL GRUP, CORELPRINT SRL, MILLA SRL și BUSINESSMARK INVESTSRL.

„Acești agenți economici dețin monopulul nu doar în capitală, dar și în alte orașe din R. Moldova”, a precizat activistul Ion Andronache.

Pe lângă petițiile expediate către ANSP, activiștii au expediat petiții și autorităților publice locale, primarului interimar Ruslan Codreanu, Inspectoratelor de Poliție Centru, Buiucani, Botanica, și Râșcani. Rodion Gavriloi a menționat că înstituțiile spre care au fost trimise petițiile nu doresc să conlucreze între ele.

Conform legii nr. 278 din 14 decembrie 2007 unităţile cu suprafaţa comercială mai mică de 20 m2 ce comercializează produse din tutun și produse conexe trebuie să fie amplasate la o distanţă de cel puţin 200 de metri de la instituţiile de învăţământ şi instituţiile medico-sanitare.

Foto: today.md