74 de incidente aeriene, înregistrate în R. Moldova de la începutul anului. Patru survolări, în ultima săptămână
Patru survolări neautorizate ale spațiului aerian al Republicii Moldova și un caz de depistare la sol a fragmentelor unei drone au fost înregistrate în perioada 7–13 noiembrie. Informațiile au fost prezentate de Ministerul Apărării, care avertizează asupra riscurilor de securitate generate de războiul din Ucraina.
Potrivit instituției, la 7 noiembrie, două obiecte de tip aerostat au traversat neautorizat spațiul aerian al țării, în zonele localităților Moșana–Elizavetovca și Trifăuți–Ruslanovca. Alte două survolări au fost înregistrate pe 11 noiembrie, în apropierea localităților Tudora, raionul Ștefan Vodă, și Pervomaisc, din regiunea transnistreană.
Un alt incident a fost consemnat pe 12 noiembrie, când, în extravilanul localității Antonești, raionul Ștefan Vodă, au fost depistate fragmentele unei drone de tip Gheran-2, cu propulsie turbo-reactivă.
Conform constatărilor preliminare, aparatul de zbor a lovit un pilon de beton, iar impactul a provocat o explozie cu efecte pe o rază de aproximativ 25 de metri.
De la începutul lunii noiembrie, în Republica Moldova au fost înregistrate șapte incidente de acest fel, iar de la începutul anului 2026, numărul lor a ajuns la 74. Începând cu anul 2022, autoritățile au consemnat în total 111 incidente.
Ministerul Apărării susține că repetarea acestor cazuri demonstrează riscurile la care este expus teritoriul Republicii Moldova și subliniază necesitatea dezvoltării capacităților de supraveghere, detectare și apărare a spațiului aerian, inclusiv prin investiții în sisteme moderne de apărare.
Totodată, instituția îndeamnă cetățenii să manifeste prudență și să anunțe imediat Serviciul 112 dacă depistează drone sau fragmente ale acestora.