(Video/live text) O nouă ședință a Parlamentului. Ce discută deputații

Pe ordinea de zi a ședinței din 29 martie a Parlamentului figurează nouă subiecte, printre care proiectul legii pentru modificarea și completarea Legii nr.105 din 9 iunie 2017 privind declararea utilității publice pentru lucrările de interes național de construcție a conductei de transport gaze naturale pe direcția Ungheni – Chișinău, precum și proiectul legii cu privire la modificarea articolului 27 din Legea privind partidele politice nr.294/2007.

Ora 12.30: Deputații și-au luat o pauză de 30 de minute.

Ora 11.10: A fost aprobată ordinea de zi a ședinței Parlamentului de astăzi.

Ora 11.00: Deputații PSRM au părăsit sala de ședințe, fiind deranjați de faptul că majoritatea deputaților susține o relație strânsă dintre R. Moldova și România și participarea unora la ședința solemnă a Parlamentului României, dedicată împlinirii a 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România. În sală au rămas 69 de deputați. 

Ora 10.34: Socialiștii cer demisia lui Andrian Candu, președintele Parlamentului, pentru că a participat la  ședința solemnă a Camerei Deputaților și Senatului României, dedicată împlinirii a 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România. – „A fost celebrarea Unirii, a fost o aniversare… Voi sunteți cei care provocați și voi sunteți cei care duc în extremă. Cu toții am văzut pliantele răspândite în toată țara privind jandarmul român”, a declarat Candu.

Ora 10:25: Deputatul PSRM, Vladimir Țurcan, se arată nemulțumit de decizia Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene de a expulza trei diplomați ruși. „Prin acest pas ați demonstrat că R. Moldova nu are demnitatea unui stat suveran, independent. Prin astfel de decizii ne distrugem și mai mult relațiile noastre cu Federația Rusă”, a spus socialistul. De aceeași părere este și liderul comunist, Vladimir Voronin: „Este o prostie”.

Mihai Ghimpu îi contrazice pe colegii săi din Parlament: „E o decizie corectă de solidaritate cu țările care consideră că politica Federației Ruse este una greșită – precum o viață de om poate fi luată pentru o sticlă de vodkă. Nu susțineșți politica de a împușca un om ca o vrabie. Pledăm pentru libertate și pace, iar Rusia nu vrea să accepte libertatea popoarelor”.

„Sunt prea puțini – doar trei”, a comentat Tudor Deliu.

„Ne-am săturat să fim priviți ca fratele mai mic, să fim intimidați și să vedem cum sunt strivite cu tancurile fructele noastre”, a declarat deputatul Eugen Carpov.

Propunerea socialiștilor de a include pe ordinea de zi subiectul privind expulzarea diplomaților ruși nu a fost susținută de deputați.

Ora 10.16: Doar 42 de deputați (PL, PLDM, PSRM, PCRM) au votat pentru propunerea ca mâine, 30 martie, să fie audiat Bogdan Zumbreanu, șeful Centrului Național Anticorupție, în plenul Parlamentului, privind prezentarea raportului de activitate pentru anul 2017. Pentru acceptarea acestei propuneri erau nevoie de 46 de voturi.

Ora 10.08: Deputații au ținut un minut de reculegere în memoria celor care au decedat în urma tragediei din Kemerovo. „Este o tragedie care a marcat lumea întreaga, mai ales că este vorba de tragedie în care au murit copii”, a declarat Andrian Candu, președintele Parlamentului.

Ora 10.05: A început ședința Parlamentului. Sunt prezenți 96 de deputați.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *