VIDEO/ Blocul ACUM i-a așteptat în zadar pe deputații socialiști

Reprezentanții Blocului ACUM au așteptat în zadar deputații socialiști la ședința grupului de lucru. Deși i-au invitat repetat, reprezentanții fracțiunii PSRM nu au dat curs invitației pentru a examina proiectele de lege ce țin de dezoligarhizarea statului.

După ce i-au așteptat timp de 10 minute, deputații Blocului ACUM au declarat că au vrut de fapt să le spună socialiștilor că Andrei Năstase nu se ține de funcția de președinte al Parlamentului.

Potrivit deputatului Alexandru Slusari, în cazul numirii lui Năstase în funcția de speaker, aceasta ar urma să își dea demisia în momentul în care va fi votat pachetul de legi al Blocului ACUM cu privire la dezoligarhizarea statului. Deputații ACUM au mai făcut aluzie la faptul că Andrei Năstase ar urma să participe la alegerile locale, acesta fiind încă un motiv care ar trebui să îi convingă pe socialiști de faptul că Năstase nu se ține de funcția de președinte al Parlamentlui.

Am vrut să spunem tranșant că niciodată nu ne-am ținut de funcții. Am vrut să spunem că Andrei Năstase nu se ține de funcție și are nevoie de această funcție pentru o perioadă scurtă, după care va demisiona”, a precizat Slusari.

Blocul ACUM insistă în continuare pe formarea unui Guvern minoritar și refuză să creeze o majoritate parlamentară cu PSRM, așa cum insistă socialiștii.

Anterior, PSRM a declarat că este gata să negocieze cu cei din Blocul ACUM doar în cazul în care PAS și Platforma DA sunt de acord cu crearea unei majorități parlamentare. Totodată, socialiștii insistă ca anume lor să le revină funcția de președinte al parlamentului, funcție în care ar trebui să fie numită Zinaida Greceanîi.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Reporter

    Ce mai umblă și fățarnicii ăștea cu AȘTEPTATUL? Mancurții socialiști le-au spus clar și răspicat cu nu dicută cu UNIONIȘTII. Mai mult de jumătate din cei, care am votat pentru Blocul ACUM suntem UNIONIȘTI. Așa că Maiecica și Andreica trebuie să se gândească bine înainte de a discuta cu MANCURȚII socialiști… Că kgb-ista Vitalia Pavlicenko abea așteaptă să le ia ELECTORATUL. Și Mișa Ghimpu și nepotul-netotul, încă n-au murit cu totul.

    Ha! Ha! Ha!
    Mișa Ghimpu și nepotul-netotul
    Încă n-au murit cu totul!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *