Va fi sau nu 1 iunie zi liberă? Ce spune Ministerul Muncii

Ziua de 1 iunie, care este marcată ca Ziua ocrotirii copilului, a fost declarată anul trecut zi liberă pentru toţi angajaţii din R. Moldova. În acest sens, Parlamentul a adoptat un proiect de hotărâre.

Am contactat-o pe deputata liberală, Alina Zotea, care a venit cu această inițiativă legislativă, pentru  a preciza dacă, în acest an, 1 iunie va fi sau nu zi liberă.

 „Ministerul Muncii, în decurs de 6 luni trebuia sa vină cu modificarea Codului Muncii, ceea ce nu s-a întâmplat, am încercat să înțeleg care e motivul și, până astăzi, cu părere de rău nu cunosc motivul. Hotărârea Parlamentului spune clar că e zi liberă”, a precizat Zotea.

 

Astfel, ulterior, am contactat reprezentanții Ministerului Muncii, care au confirmat că 1 iunie este zi liberă. Despre data de 2 iunie, reprezentanta Serviciului de presă al Ministerului Muncii, a spus că nu cunoaște încă dacă va fi zi liberă sau nu.

Update 16.30:

Am fost contactați de un alt consultant pe Comunicare de la Ministerul Muncii care a precizat că hotărârea definitivă legată de data de 1 și de 2 iunie ca fiind sau nu zile libere, urmează să fie luată mâine, în ședința de Guvern.

Anul trecut, ziua de 1 iunie, declarată liberă, a  fost recuperată sâmbăta următoare.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Buna ziua,

    daca este o lege votata de parlament si publicata in monitorul official cu privire la 1 iunie, cum poate guvernul anula aceasta lege printro hotarire a de lor??? este legislativ si este executiv, sau noi traim in moldova tara de minune unde legea nu e lege pentru toti???

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *