Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Proiectul privind modificarea Legii Procuraturii…

Proiectul privind modificarea Legii Procuraturii a fost votat în prima lectură

Proiectul de lege privind modificarea Legii Procuraturii a fost votat, astăzi, 16 septembrie, în prima lectură.

După prezentarea proiectului de către ministrul Justiției, Olesea Stamate și o rundă de întrebări și răspunsuri, care a durat mai bine de o oră, proiectul de lege privind modificarea Legii Procuraturii a fost votat în prima lectură.

Pentru ca legea să intre în vigoare, este necesar ca proiectul să fie votat în lectura a doua, lectură finală, iar la propunerea unor deputați din blocul ACUM, acest lucru s-ar putea întampla tot astăzi.

„Dacă tot s-a cerut votarea în lectură finală, acum domnul Litvinenco va convoca ședința Comisiei Juridice. Luăm o pauză, vom reveni în ședință la ora 16:30”, a declarat Zinaida Greceanîi.

Modul în care urmează să fie selectat candidatul pentru functia de Procuror General:

Candidatul la funcția de Procuror General este selectat prin concurs public, care cuprinde următoarele etape:

a) preselecția candidaților de către Comisia constituită de Ministerul Justiției;

b) selecția candidatului de către Consiliul Superior al Procurorilor.

Potrivit noilor modificari, preselecția candidaților la funcția de Procuror General se efectuează de către Comisia constituită de Ministerul Justiției, compusă din ministrul justiției, un fost procuror sau un fost judecător cu cel puțin 10 ani de experiență în funcția de procuror sau judecător, un expert internațional cu vastă experiență în procuratură sau în domeniul anti-corupție, un expert recunoscut sau profesor titular în domeniul dreptului, un reprezentant al societății civile. Încă un expert național recunoscut va fi desemnat în Comisie de Președintele Parlamentului Republicii Moldova.

În activitatea sa, Comisia este asistată de un psiholog. Membrii Comisiei trebuie să se bucure de o reputație ireproșabilă și să aibă cel puțin 10 ani de vechime în domeniul de specialitate.

Dacă legea va fi votată de către Parlament, în lectura finală, concursul organizat de Consiliul Superior al Procurorilor, unde s-au înregistrat șapte candidați pentru funcția de Procuror General, va fi anulat.

Proiectul de lege INTEGRAL, cu noile modificari, îl gasiti AICI.