Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Prima sesiune plenară din 2018…

Prima sesiune plenară din 2018 a Comisiei de la Veneția: R. Moldova va face obiectul a trei avize

În perioada 16-17 martie, în prima sesiune plenară din 2018, Comisia de la Veneția urmează să adopte mai multe avize. R. Moldova va face obiectul a trei avize – unul comun cu OSCE / ODIHR privind amendamentele la legislația electorală, un aviz cu privire la un proiect de lege de modificare și completare a Constituției în domeniul justiției și un aviz privind proiectul de lege ce vizează modificarea articolului 42 din Constituție, libertatea de asociere.

Astfel, după cum arată punctul 11 al agendei, Comisia va organiza un schimb de opinii cu Igor Vremea, membru al Comisiei juridice numiri și imunități, Parlamentul R. Moldova și urmează să examineze, în vederea adoptării, proiectul de aviz comun al Comisiei de la Veneția și OSCE / ODIHR privind modificările aduse legislației electorale a R. Moldova, elaborate pe baza observațiilor experților OSCE / ODIHR. Consiliul pentru Alegeri Democratice va examina acest proiect de aviz comun în cadrul reuniunii sale din 15 martie 2018.

De asemenea, Comisia va examina Proiectul de aviz ce vizează Proiectul de Lege privind modificarea și completarea Constituției R. Moldova  și proiectul de lege privind modificările aduse articolului 42 din Constituția R. Moldova privind libertatea de asociere.

 

Sursa foto: jc.md