Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Prima reacție a Moscovei după…

Prima reacție a Moscovei după schimbarea de situație la Chișinău. Ce așteptări are față de noua guvernare

Foto: videoblocks.com

Democratizarea proceselor politice interne și dezvoltarea socio-economică a țării consituie principalele provocări ale noii guvernări de la Chișinău, consideră Federația Rusă. Mesajul este transmis printr-un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse.

„Suntem mulțumiți de soluționarea pașnică a crizei politice din Moldova. Printre cele mai importante provocări cu care se confruntă noile autorități se numără soluționarea sarcinilor urgente în sfera democratizării proceselor politice interne, precum și dezvoltarea socio-economică a țării.

Ne așteptăm ca noul guvern de la Chișinău să ia măsuri constructive pentru a promova cooperarea ruso-moldovenească în diferite domenii. Moscova este pregătită pentur acest lucru”, se arată în comunicatul Ministerului de Externe al Federației Ruse.

La 14 iunie, după o săptămână de „blocaj politic”, Partidul Democrat din Moldova a anunțat că pleacă de la putere prin demisia Guvernului Filip.

A doua zi, Curtea Constituțională și-a revizuit și anulat hotărârile adoptate între 7-9, care punctau că termenul de formare a unui nou Guvern a expirat la 7 iunie și că după această dată deciziile Parlamentului, printre care alegerea speakerului și a unui prim-ministru, sunt ilegale.

CC a argumentat că baza deciziei sale a stat „situația de fapt din Republica Moldova, în special anunțul transferului de putere către Guvernul Prim-ministrului Maia Sandu și a coaliției formate în Parlamentul Republicii Moldova”.