Prima declarație a lui Corneliu Gurin după ce a fost desemnat la Curtea Constituțională

Fostul procuror general al R. Moldova, Corneliu Gurin, a fost desemnat de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în funcția de judecător al Curții Constituțională (CC). Numirea acestuia a fost făcută publică la doar o zi după ce Curtea Constituțională a solicitat membrilor CSM să desemneze un nou judecător în loc lui Ion Dolea, care și-a dat demisia de la Curtea Constituțională.

Contactat de Ziarul de Gardă, Corneliu Gurin a declarat că pe 10 decembrie, președintele CSM, dar și alți membri ai Consiliului, i-au înaintat propunerea de a accede în funcția de judecător la Curtea Constituțională.

„A fost o surpriză pe neașteptate. Nu eram pregătit pentru o asemena schimbare dar, în același timp, este o onoare pentru mine și cred că este o apreciere a activității mele anterioare în domeniul jurisprudenței. Sper că voi face față”, a declarat fostul procuror general.

Întrebat dacă a fost unicul candidat pe care l-a avut în vizor CSM, Gurin a menționat că nu știe și nici nu s-a interesat dacă această propunere a fost înainată și altor candidați.

Deoarece a fost desemnat doar la o zi de la solicitarea CC, asta deși CSM avea la dispoziție 15 zile pentru a înainta un candidat, am încercat să luăm legătura cu Victor Micu pentru a afla cum se explică graba desemnării lui Gurin. Președintele CSM ne-a informat însă printr-un SMS că nu poate discuta.

Întrebat la rândul său de ce a fost desemnat în grabă, Corneliu Gurin a menționat că nu poate comenta acest aspect: „Nu este de competența mea să fac comentarii. La ședința CSM s-a discutat însă despre faptul că Parlamentul e la finalul sesiunii de toamnă și urmează vacanța parlamentară, iar funcțiile trebuie ocupate pentru ca instituțiile să funcționeze în regim normal”.

Solicitat să comenteze decizia CSM de a-l numi în funcția de judecător al CC, Corneliu Gurin a declarat că nu îi stă bine să se caracterizeze, iar ulterior a adăugat că unul dintre factorii desemnării lui este experiența de 23 de ani pe care o are în domeniul jurisprudenței, dar și „posedarea titlurilor supreme de calificare în serviciul public”, precum și faptul că este „autorul comentariului Constituției”, dar și a mai mult publicații, cărți și legi.

La 18 aprilie 2013, Corneliu Gurin a fost numit prin hotărâre de Parlament în funcția de Procuror General al R. Moldova, pentru un mandat constituțional de 5 ani. Pentru candidatura acestuia şi-au dat votul de încredere a 51 de deputaţi. Însă, la 3 mai 2013 acesta este demis. Curtea Constituțională a decis că demisia lui Gurin nu este una constituțională și el a fost restabilit în funcție pe data de 20 mai 2013. Ulterior, în februarie 2016, Gurin și-a dat demisia din funcția de procuror general.

Corneliu Gurin a activat în calitate de jurist și a deţinut funcţia de consultant principal în Direcţia Juridică a Aparatului Parlamentului, în perioada 1995-2001. Între anii 2001-2005, Corneliu Gurin a fost director general al Aparatului Parlamentului R. Moldova, consilier al preşedintelui Parlamentului în probleme juridice şi relaţii cu organele de drept.

În perioada 2005-2012, a fost jurist/coordonator de programe la Asociaţia Obştească ADEPT, dar şi în alte proiecte internaţionale. În noiembrie 2011, Corneliu Gurin a aderat la Partidul Acţiunea Democratică, condus de Mihai Godea. El a părăsit formaţiunea, înainte de a fi desemnat preşedintele Comisiei speciale pentru selectarea candidatului la funcţia de procuror general.

Foto: adevarul.ro

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *