Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Ping-pong în Parlament: replici, acuzații…

Ping-pong în Parlament: replici, acuzații și acțiuni „copy paste”

Ședința de astăzi a Parlamentului a fost „închisă” din cauza lipsei de cvorum. Asta după ce, în momentul în care Svetlana Cebotari, ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, a venit la tribună pentru a vorbi despre acțiunile sale și ale ministerului pe care-l reprezintă, deputații Partidului Democrat din Moldova și cei ai Grupului Parlamentar Popular European au anunțat că părăsesc sala de ședință.

La mijlocul lunii martie, deputații Partidului Socialiștilor din R. Moldova au înaintat o moțiune simplă asupra politicii interne în domeniul sănătății și protecției sociale a populației, realizate de ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Svetlana Cebotari. Moțiunea simplă urma să fie examinată în cadrul ședinței de astăzi, 30 martie.

În timp ce ministra Svetlana Cebotari a venit la tribuna Parlamentului, deputatul Marian Lupu a declarat: „În legătură cu moțiunea simplă făcută de deputații socialiști, care este deja a patra, am studiat minuțios motivul acestei moțiuni și am atras atenția că această paradă a moțiunilor nu este altceva decât un simplu copy paste din experiența anului trecut. Cu un an în urmă, aproximativ în aceeași perioadă, se întâmpla asta. Nu contest dreptul juridic al colegilor noștri, însă, nu sunt de acord cu partea de conținut a acestei moțiuni, pentru că se face într-un context politic foarte clar, în ajunul alegerilor în mun. Chișinău. Eu și colegii mei din PDM vedem o acțiune speculativă de interes politic, electoral și de aceea, noi nu dorim să participăm la astfel de acțiuni. Astfel, ne exprimăm dezacordul și nu participăm la examinarea acestei noțiuni”, a declarat Marian Lupu.

Împreună cu PDM, au părăsit sala de ședințe și deputații Grupului Parlamentar Popular European. „Socialiștii utilizează mereu două tactici: înaintarea moțiunilor simple și părăsirea sălii de ședință în formă de protest. Chiar ieri am văzut cum socialiștii au părăsit ședința în plen. Eu cred că metodele respective sunt valabile și pentru alte fracțiuni și grupuri parlamentare. Din acest motiv, pentru a nu face jocul socialiștilor, noi nu vom participa la examinarea acestei moțiuni”, a declarat deputatul Eugen Carpov.

„Ministra a venit la ședință, iar ei părăsesc sala. Ei se tem de propriul popor”, comentează socialiștii această decizie.

În sala Parlamentului au rămas doar 36 de deputați. Ședința a fost închisă din lipsă de cvorum.