Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Implimentarea reformelor în R. Moldova,…

Implimentarea reformelor în R. Moldova, în atenția Co-raportorilor APCE

parlament.md

Implementarea reformelor în Republica Moldova în apropierea de UE a fost subiectul principal discutat de Președintele Parlamentului Andrian Candu cu Co-raportorii Comisiei de monitorizare a APCE, Valentina Leskaj și Ögmundur Jonásson.

Potrivit unui comunicat al Parlamentului, șeful Legislativului s-a referit la prioritățile sesiunii de primăvară a Parlamentului, fiind vorba de pachete legislative importante prin care Republica Moldova să depășească o serie de provocări cu care se confruntă. Andrian Candu a menținat că cea mai importantă foaie de parcurs pentru țara noastră este Acordul de Asociere și cel de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător.

„Pentru primele ședințe ale Parlamentului din sesiunea de primăvară avem pregătite pentru discuții și aprobare circa 50 de proiecte de acte legislative, între care pachetul financiar-bancar, pachetul energetic, pachetul de integritate. Este o agendă importantă de reforme, care conține modificări asupra cărora am convenit cu partenerii de dezvoltare. Chiar la prima ședință urmează să aprobăm Legea cu privire la Procuratură, în lectura a doua. Până la finele acestei sesiuni, Parlamentul intenționează să adopte și legislația conexă Legii cu privire la Procuratură pentru a duce la bun sfârșit reforma Procuraturii”, a declarat Andrian Candu.

Speaker-ul Parlamentului a menționat  importanța accelerării reformei în justiție și a reiterat determinarea autorităților de a implementa recomandările misiunii pe justiție a UE. Concluziile și recomandările misiunii pe justiție a UE vor fi formulate în primăvară anului curent.

Co-raportorii Comisiei de monitorizare a APCE au încurajat autoritățile Republicii Moldova să elaboreze și să implementeze reformele necesare pentru creșterea nivelului de trai a cetățenilor.

Un subiect al discuțiilor l-a constituit condițiile de detenție preventivă a ex-Prim-ministrului Republicii Moldova, deputatul Vlad Filat și a fostului deputat Grigore Petrenco.

Precizăm că, Co-raportorii Comisiei de monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Valentina Leskaj și Ögmundur Jonásson efectuează o vizită de documentare în Republica Moldova, în perioada 22-23 februarie 2016.

Foto: Parlament.md