Dodon elogiază președintele care nu a vizitat niciodată Moldova și se contrazice la subiectul integrării în Uniunea Euroasiatică

Igor Dodon susține că în R. Moldova, președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a fost și rămâne cel mai influent lider de stat din străinătate. Declarațiile au fost făcute de acesta la Sankt-Peterburg, în cadrul unei întrevederi cu guvernatorul orașului, Gheorghi Poltavcenko. În timpul aceleiași vizite, Igor Dodon afirmă că a „subliniat interesul R. Moldova pentru obținerea unei informații cât mai ample despre activitatea Uniunii Economice Euroasiatice” și că și-a exprimat speranța ca în cel mai scurt timp Moldova va obține statutul de observator în cadrul acestei structuri. Poziția actuală a lui Igor Dodon privind apropierea cu Rusia, Armenia, Republica Belarus, Kazahstan și Kirghistan în cadrul Uniunii Economice Euroasiatice este contrară afirmațiilor pe care acesta le făcea în 2011. Atunci, referindu-se la o eventuală aderare la Uniunea Vamală, care la acel moment număra trei state-membre: Rusia, Belarus și Kazahstan, Igor Dodon declara că nu este profesional să vorbești despre aderarea la această structură prin portul Giurgiulești și că este imposibil ca Moldova să devină membră atât timp cât nu are o frontieră comună.

„Am avut o întrevedere cu Guvernatorul Sankt Petersburgului, Gheorghi Poltavcenko. În cadrul discuțiilor, am abordat un spectru larg de probleme ce țin de relațiile moldo-ruse pe plan național și regional.

Am subliniat că raporturile dintre Republica Moldova și Federația Rusă înregistrează o dezvoltare eficientă și rezultativă la nivel de șefi de stat, inclusiv la nivel de regiuni. Sînt convins că, după alegerile parlamentare care se vor desfășura în țara noastră în acest an, contactele bilaterale vor cunoaște un alt stadiu de colaborare strategică între guvernele, dar şi între parlamentele ambelor state.

În mod special, am menționat evoluția relațiilor dintre Unitatea Teritorial Autonomă Găgăuzia și orașul Sankt-Petersburg, regiunea Leningrad şi alte regiuni ale Rusiei. În acest context, am declarat că, în curînd, în Moldova, va avea loc Forumul Regiunilor, la care vor fi invitați reprezentanții tuturor regiunilor Federației Ruse, cu care sînt semnate acorduri de cooperare.

Am atenționat că majoritatea poporului Moldovei se pronunță pentru îmbunătățirea relațiilor cu Rusia. În ţara noastră, Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a fost şi rămîne a fi cel mai influent lider de stat din străinătate.

Am subliniat interesul Republicii Moldova pentru obținerea unei informaţii cît mai ample despre activitatea Uniunii Economice Eurasiatice şi sperăm să obţinem, în scurt timp, statutul de observator în cadrul acestei structuri.

I-am adus la cunoștință domnului Poltavcenko programul de festivități prilejuite aniversării a 73-a a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei în Republica Moldova şi, în special, despre acțiunea întitulată „Regimentul nemuritor”, care va avea loc la Chișinău, pe 9 mai curent.

Ne-am expus pentru organizarea, la Chișinău, a unui business-forum, la începutul lunii iunie curent”, scrie Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.

Igor Dodon, care într-un an și patru luni de când se află la șefia țării, a vizitat de cel puțin unsprezece ori Federația Rusă, niciodată însă nu a vorbit despre o vizită a lui Vladimir Putin în R. Moldova. Despre o eventuală vizită a lui Putin la Chișinău, Dodon a fost întrebat de către internauți în cadrul unei conferințe online, în noiembrie 2017. Atunci, șeful statului declara că președintele rus ar putea veni pentru prima dată în R. Moldova în 2019.

„Eu l-am invitat pe președintele Rusiei să viziteze Chișinăul. Noi am discutat acest lucru. Anul viitor, în FR vor avea loc alegeri. Sper și sunt convins că totul va fi bine, în ciuda provocărilor și dorinței unor persoane de a destabiliza situația. După alegerile președintelui Rusiei din martie, în Moldova va fi lansată campania electorală. Cred că Vladimir Vladimirovici ar putea veni în 2019. Sper că această vizită va viza deja soluționarea unor probleme concrete, poate chiar a problemei transnistrene”, a declarat Igor Dodon.

De la începutul mandatului, Igor Dodon nu s-a întâlnit niciodată cu omologii singurelor state vecine ale R. Moldova, România şi Ucraina.

Președintele Dodon nu a fost consecvent în poziția sa față de apropierea Moldovei de țările din est în cadrul Uniunii Vamale sau Uniunii Economice Euroasiatice. Acum un an, acesta a semnat un Memorandum de cooperare între Uniunea Economică Eurasiatică şi Republica Moldova, menționând că „dacă e vorba de apariţia mai multor poli strategici, Moldova nu poate evita asocierea cu unul din grupurile de ţări pe care o leagă o multitudine de factori. Prin urmare, singura opţiune realistă pentru Moldova, condiţionată de integrarea ei şi istorică este cea euroasiatică”. În 2011 însă, Igor Dodon considera utopică ideea integrării R. Moldova în Uniunea Vamală, precizând că în lipsa unui hotar comun este neprofesionist să abordezi subiectul.

„Este neprofesional să vorbești că putem fi membri ai Uniunii Vamale prin portul Giurgiulești. Este o utopie să vorbești despre faptul că vom deveni membri ai acestei Uniuni, atât timp cât nu avem o frontieră comună. Iar pe cei care spun să facem un referendum în acest sens îi întreb: Cum veți face asta?”, declara Igor Dodon în 2011.

 


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. ivancelgroaznic

    Da, cum sa vina Putin la Moldova, ca Ukraina nu da voe la el sa zboare peste teritoriu ei, iara in aeroport de la Chisineu, nu vor lasa pe el sa coboare din avion. asa ca numai lingau de Dondon poate sa mearga acolo. Poate mai roade un ciolan sau o ciozvirta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *