Ce înseamnă pentru Moldova statutul de observator pe lângă Uniunea Eurasiatică și ce urmează

Statutul de observator pe lângă Uniunea Eurasiatică nu implică niciun efect politic sau economic pentru R. Moldova la acest moment, dar reprezintă un instrument de facilitare a următorului pas, care nu înseamnă decât o integrare deplină a R. Moldova. Decizia, susține expertul IDIS „Viitorul”, Igor Munteanu, generează confuzii pentru partenerii occidentali referitor la intențiile adevărate ale R. Moldova și denotă faptul că Igor Dodon a rupt dialogul cu celelalte puteri în stat. În același timp, expertul politic admite că ar putea fi vorba despre un plan al actualei guvernări pe care l-ar îndeplini președintele socialist drept răspuns la decizia Uniuni Europene de a îngheța finanțarea pentru R. Moldova ca urmare a lipsei de progrese în reformele interne.

Președintele Igor Dodon, care se află într-o vizită la Soci, drept invitat special la Consiliului Suprem Economic Eurasiatiс, a anunțat la 14 mai despre faptul că R. Moldova a obținut statutul de observator pe lîngă Uniunea Economică Eurasiatică (UEE). Propunerea privind acordarea statutuli de observator, afirmă Dodon, aparține liderului F. Ruse, Vladimir Putin, și a fost susținută în unanimitate  de reprezentanții celorlalte țări-membri ale Uniunii: președintele Belarusului, Alexander Lukașenko, președintele Kazahstanului, Nursultan Nazarbaev, președintele Kîrgîzstanului, Sooronbay Jeenbekov și primul ministrul Armeniei, Nikol Pașinyan.

Solicitat să  explice ce presupune acest statut și ce schimbări implică, expertul politic și doctor în drept Igor Munteanu, director executiv la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul”, Igor Munteanu, subliniază, în primul rând, că este vorba despre o decizie politică a președintelui socialist Igor Dodon de natură să compromită parcursul de integrare europeană și să genereze confuzii referitor la intențiile adevărate ale R. Moldova.

„Statutul de observator este doar un instrument de facilitare a  următorului pas, iar următorul pas nu înseamnă decât o integrare deplină a R. Moldova, conform discursului public al președintelui Igor Dodon și a sfătuitorilor lui. Respectiv, statutul de observator nu este folositor la nimic în acest moment, decât dacă cursul acestui președinte socialist, alături de cei care îl tolerează, este de a integra R. Moldova pe deplin în Uniunea Eurasiatică, ceea ce ar însemna compromiterea parcursului de integrare europeană”, explică expertul IDIS „Viitorul”, care subliniază că decizia a fost luată în lipsa unui dialog instituțional.Președintele Dodon și-a asumat acest mandat de a solicita statut de observator la Uniunea Eurasiatică ignorând mecanismele oficiale de  dialog instituțional, pentru că nu poți să iei  asemenea decizii la Soci fără să întrebi care este părerea Parlamentului, a Ministerului Afacerilor Externe  și a tuturor agențiilor care reprezintă elementele formatului instituțional. Deciziile nu aparțin lui Dodon. El nu preprezintă nimic pe domeniul politicii externe, dacă nu ia în considerație procedurile necesare pentru a găsi o soluție care să reprezinte statul R. Moldova”, precizează Igor Munteanu.

În acestă ordine de idei, susține expertul, ar exista două ipoteze ale deciziei președintelui: „fie Dodon a rupt relațiile  cu celelalte puteri în stat, fie are carte albă de a face tot ce-i trăsnește prin cap pentru că statul R. Moldova nu mai există. Doar în asemenea condiții putem să înțelegem motivele pentru care se iau asemenea decizii, se pleacă la Soci și se manipulează ideea precum că ar exista consens în R. Moldova cu privire la aderarea la Uniunea Eurasiatică”.

Această decizie, susține expertul Igor Munteanu, transmite mesaje care generează confuzii referitor la intențiile adevărate ale R. Moldova.

Igor Munteanu

„Fie ai un Acord de Asociere cu Uniunea Europeană, care presupune transformarea etapată prin reforme interne, prin adaptare la standardele uniunii Europene, fie balansezi în continuare, așa cum au balansat și președintele Lucinschi, Snegur sau Voronin, fără ca să te decizi, de fapt, ce fel de model de dezvoltare ai. Rămâi compromis în ochii partenerilor occidentali. Putem admite și altceva. Putem admite că, de fapt, un model de dezvoltare rupt între două direcții total opuse este agreat de Partidul Democrat și această vizită a lui Dodon nu reprezintă decât un mesaj către Chamberlain, pentru faptul că Uniunea Europeană a reținut, a înghețat finanțarea bilaterală pentru R. Moldova, ca urmare a lipsei de progrese  în reformele interne. În cest sens, posibil ca președintele Dodon nu face decât să îndeplinească o misiune a actualului Guvern de a transmite acest mesaj. Eu n-am văzut o reacție imediată care să-l stopeze, să-l oprească să ia decizii de capul său și această compromitere a dialogului instituțional la decizii foarte importante. Este un statut de observator care nu aduce niciun efect, dar reprezintă anticamera pentru statutul de membru al acestei Uniuni Eurasiatice. Ori, eu, ca cetățean, asemeni alor mulți cetățeni, nu aș dori ca această consecință să abiă loc”, punctează Igor Munteanu.

Potrivit expertului, Uniunea Euroasiatică nu reprezintă decât un proiect de reconstituire fostei URSS, este controlată pe deplin de Federația Rusă și nu oferă niciun exempli de reprezentare democratică.

„Uniunea Eurasiatică reprezintă o construcție geopolitică, își alocă statutul de a reprezenta colectiv un stat. Acum nu contează dacă noi beneficiem sau nu de piața acestei Uniuni, ci faptul că noi ne jucăm cu o identitate care nu ne aparține, pentru că această construcție politică este controlată pe deplin de Federația Rusă. Uniunea Eurasiatică reprezintă un proiect de reconstituire a ceea ce a fost pe timpuri URSS. Nu există niciun fel de mecanisme de reprezentare democratică sau de optimizare a pieții. Nu există o instituție de cetățeni liberi în această Uniune Eurasiatică, ci există doar o construcție geopolitică care își revendică dreptul de a vorbi în numele tutror celor care fac parte, care se găsesc în spațiul fostei URSS. Acest lucru compromite irepetabil, chiar dacă R. Moldova nu ar putea în acest moment să renunțe în totalitate la finanțările Uniunii Europene, dar compromite dialogul existent și angajamentele pe care și le-a asumat în 2014 în raport cu Uniunea Europeană, pentru că Uniunea Eurasiatică contravine acestui curs de integrare europeană”, opinează expertul IDIS „Viitorul”.

Uniunea Economică Eurasiatică funcționează din ianuarie 2015 și este formată din cinci stat: Federația Rusă, Armenia, Republica Belarus, Kazahstan şi Kârgâzstan.

Poziția actuală a lui Igor Dodon privind apropierea cu Rusia, Armenia, Republica Belarus, Kazahstan și Kirghistan în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice este contrară afirmațiilor pe care acesta le făcea în 2011. Atunci, referindu-se la o eventuală aderare la Uniunea Vamală, care la acel moment număra trei state-membre: Rusia, Belarus și Kazahstan, Igor Dodon declara că nu este profesional să vorbești despre aderarea la această structură prin portul Giurgiulești și că este imposibil ca Moldova să devină membră atât timp cât nu are o frontieră comună. „Este neprofesional să vorbești că putem fi membri ai Uniunii Vamale prin portul Giurgiulești. Este o utopie să vorbești despre faptul că vom deveni membri ai acestei Uniuni, atât timp cât nu avem o frontieră comună. Iar pe cei care spun să facem un referendum în acest sens îi întreb: Cum veți face asta?”, declara Igor Dodon în 2011.

Potrivit datelor prezentate de Barometrul Opiniei Publice în anul 2017, circa 42,4% dintre moldoveni ar vota pentru aderarea Moldovei la Uniunea Eurasiatică, iar 30,4% ar vota contra. Datele Barometrului Opiniei Publice din aprilie-mai 2018 arată că în cazul unui referendum, în favoarea aderării la Uniunea Vamală ar vota 42% din cetățeni, pe când împotrivă s-ar pronunța 38%.

Igor Dodon, care într-un an și cinci luni de când se află la șefia țării, a vizitat de cel puțin unsprezece ori Federația Rusă. De la începutul mandatului însă, Igor Dodon nu s-a întâlnit niciodată cu omologii singurelor state vecine ale R. Moldova, România şi Ucraina.

Citiți și

Dodon elogiază președintele care nu a vizitat niciodată Moldova și se contrazice la subiectul integrării în Uniunea Eurasiatică


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. Reporter

    ȘI TOTUȘI BUFON ȘI NU PUDEL!

    Și totuși bufon și nu pudel. Că Putin nu-i prost cu totul să discute așa concentrat cu pudelul! Da cu bufonul se mai întâmplă!

  2. ivancelgroaznic

    Era normal ca Putin sa intinda o bukatica de os lu dodon, atit timp, ca europeni nu se intereseaza de noi si doar Rominia face mari eforturi de a ne azhuta in fel shi chip. a se vedea gazoduktul, automikrobuzele pentru shkoli, restaurarea de gradiniti si multe alte azhutoare, inclusiv tabere pentru copii moldoveni. si parca vad, ca dupa samitu de la soci o veni repede in Moldova, tot fel de emisari europeni, sa vada ce se intimpla aice.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *