• Scenariul privind înlăturarea lui Harunjen de la șefia PG și replica procurorului: „în țara aceasta e posibil orice”

    Scenariul privind înlăturarea lui Harunjen de la șefia PG și replica procurorului: „în țara aceasta e posibil orice”
    vizualizări
    09 iulie 2019 | 09:13

    Procurorul general al R. Moldova ar urma să fie înlăturat din funcție prin constatarea de către Parlament a încălcării procedurii de numire a lui Eduard Harunjen la șefia Procuraturii Generale (PG). Scenariul a fost expus de Fadei Nagacevschi, consilierul președintei Parlamentului Zinaida Greceanîi, în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la TV8.

    Potrivit lui Fadei Nagacevschi, prin acestă procedură nu este încălcat Codul muncii, care spune că persoana nu poate fi demisă dacă se află în concediu de boală.

    „Nimeni nu are de gând să îl elibereze din funcție. Întrebarea este cum a ajuns el în această funcție? Să ne amintim istoria anului 2016, când, în februarie, întâi a fost adoptată Legea cu privire la Procuratură. În această lege existau „dispoziții finale”. Nu este clar ce fel de concurs a fost organizat, dacă a fost compatibilă, în genere, candidatura lui Harunjen cu această funcție. Conform legii, candidatul la funcția de procuror general nu trebuia să fie membru al Consiliului Superior al Procurorilor în ultima jumătate de an. La momentul numirii, el era membru. Sensul acestei Legi a Procuraturii, a acestei interdicții, era că procurorul general poate să influențeze asupra deciziilor colegilor din Consiliul Superior al Procurorilor. În această situație apare întrebarea dacă este compatibil cu această funcție, cum a ajuns acolo. Amintesc că a existat o decizie a Curții Constituționale, care a a constatat că totul este conform legii. Dar ce a făcut CC? Nu a interpretat Constituția, ci legea organică, pe când CC nu are dreptul de a interpreta legea organiză”, a declarat Fadei Nagacevschi în cadrul emisiuni „Politica Nataliei Morari” de la TV8.

    Potrivit acestuia, odată cu constatarea încălcării, sunt încetate raporturile de serviciu. Fadei Nagacevschi susține că nu există încă o claritate referitor la ce urmează după constatarea de către Parlament a încălcării: ar putea exista o hotărâre a Legislativului sau un decret prezidențial care vor intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial.

    Consilierul președintei Parlamentului afirmă că odată cu încălcarea procedurii legale, efectele actelor lui Eduard Harunjen vor rămâne în vigoare, deoarece în caz contrar s-ar forma un „colaps”.

    La rândul său, Eduard Harunjen a declarat că subiectul privind legalitatea accederii la șefia PG a fost examinat deja de Curtea Constituțională.

    „Vorbim de încălcarea procedurii care deja a fost examinată la Curtea Constituțională. Curtea Supremă de Justiție a examinat legalitatea deciziei Consiliului Superior al Procurorilor de numire a mea în funcție. CC s-a expus în 2016 asupra Decretului președintelui Nicolae Timofti. (…) CC nu a interpretat legea, ci situația de fapt. CC s-a expus pe fiecare punct din contestația dlui Petrenco, din contestația dlui Cobzac, deputat în Parlament. Există hotărâri definitive. E foarte dificil ca un for politic să meargă peste decizii definitive, acoperite cu autoritatea lucrului judecat. Este foarte dificil acum ca un for politic să meargă peste hotărârea Curții Constituționale, să calce în picioare. Dar, teoretic, în țara aceasta e posibil orice. Nu mă miră nimic. Este foarte interesantă și captivantă această inițiativă. Sunt foarte curios să ajung la acea etapă când voi fi demis, ne va întoarce la situația de acum trei ani, la situația inițială”, a declarat Eduard Harunjen.

    În ultimele săptămâni, reprezentanți ai societății civile, dar și factorii politici de la guvernare, precum președintele țării, prim-ministrul și președintele Parlamentului, au cerut demisia procurorului Eduard Harunjen.

    Anterior, peste opt mii de cetățeni au semnat o petiție online prin care solicită demisia lui Eduard Harunjen.

    Șeful PG a calificat drept o acțiune de „trolling” petiția publică și a declarat că ar fi vorba despre „o acțiune plătită”, care „nu costă ieftin”, doar că nu cunoaște de cine ar fi sponsorizată.

    Eduard Harunjen a declarat că nu va pleca benevol din funcție.

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    Alături de Igor Dodon, la parada militară de la Moscova dedicată „Zilei Victoriei”, vor participa și 75 de militari ai Armatei Naționale

    Alături de Igor Dodon, la parada militară de la Moscova, dedicată „Zilei Victoriei”, vor participa și 75 de militari din „Garda de Onoare”,  ai Armatei Naționale. Informația a fost comunicată pentru Ziarul de G…
    Alături de Igor Dodon, la parada militară de la Moscova dedicată „Zilei Victoriei”, vor participa și 75 de militari ai Armatei Naționale

    La Taraclia, pacienții infectați cu COVID – 19 sunt internați pe coridoarele spitalului raional. Directorul instituției: „Nu mai avem locuri”

    La Taraclia, pacienții diagnostigați cu noul tip de coronavirus sunt internați pe coridoarele spitalului raional. Administrația spitalului susțin că nu există suficiente locuri pentru spitalizarea pacienților c…
    La Taraclia, pacienții infectați cu COVID – 19 sunt internați pe coridoarele spitalului raional. Directorul instituției: „Nu mai avem locuri”

    Noi critici de la Bruxelles: „Dodon şi Chicu par decişi să facă orice numai ca R. Moldova să nu stea pe drumul său european”

    Raportorul Parlamentului European pentru Republica Moldova, europarlamentarul grupului Renew Europe, Dragoș Tudorache, a adus critici dure politicii promovate de președintele Igor Dodon și premierul Ion Chicu.
    Noi critici de la Bruxelles: „Dodon şi Chicu par decişi să facă orice numai ca R. Moldova să nu stea pe drumul său european”

    Precizările MSMPS, ANSA, MAI și ANSP în contextul relaxării măsurilor de răspândire a infecției COVID – 19

    Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Afacerilor Interne, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor și Agenția Națională pentru Sănătate Publică își vor intensifica acțiunile de pr…
    Precizările MSMPS, ANSA, MAI și ANSP în contextul relaxării măsurilor de răspândire a infecției COVID – 19

    O femeie în vârstă de 69 de ani, infectată cu noul coronavirus, a căzut în gol de la etajul cinci al Spitalului de Urgență din Chișinău

    O femeie în vârstă de 69 de ani, infectată cu noul coronavirus, a căzut în gol de la etajul cinci al Spitalului de Urgență din Chișinău. Informația a fost confirmată de către vicedirectorul spitalului Igor Curo…
    O femeie în vârstă de 69 de ani, infectată cu noul coronavirus, a căzut în gol de la etajul cinci al Spitalului de Urgență din Chișinău

    Patru ani de la tragicul accident aviatic din Haragîș, în care cei patru membri ai echipajului medical din România, și-au pierdut viața, în misiunea de a salva alte vieți în R Moldova

    Astăzi, 2 iunie, se împlinesc 4 ani de la tragicul accident aviatic din Haragîș, în care cei patru membri ai echipajului medical din România, și-au pierdut viața, în misiunea de a salva alte vieți în Republica…
    Patru ani de la tragicul accident aviatic din Haragîș, în care cei patru membri ai echipajului medical din România, și-au pierdut viața, în misiunea de a salva alte vieți în R Moldova